Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat scăderi în sesiunea de tranzacţionare de ieri. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a scăzut cu 1,15% la 34.583 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,86%, până la 6.445 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat 109,37 milioane de lei.
În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), al căror rulaj s-a ridicat la 16,48 milioane de lei, titlurile companiei încheind ziua în scădere, cu 0,43%, la preţul unitar de 36,92 lei.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care au scăzut cu 0,59% la preţul de 1,34 lei, în condiţiile unor schimburi de 10,08 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu 1,41%, la preţul de 18,2 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 8,44 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O) care au scăzut cu 2,48%, la preţul de 189,00 lei, schimburile cu acţiunile companiei ridicându-se la 4.77 milioane de lei.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,10%, la 112.674 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al societăţilor energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 1,55%, până la 2.723 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a scăzut cu 0,78%, până la 1.017 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. Bermas SA (BRM): +9,09%
2. PREBET SA Aiud (PREB): +8,67%
3. Bittnet Systems SA Bucureşti (BNET): +5,80%
4. Farmaceutica Remedia (RMAH): +4,04%
5. Turbomecanica (TBM): +2,61%
• Topul celor mai mari scăderi
1. Rompetrol Rafinărie (RRC): -15,00%
2. GCOMELF SA (CMF): -5,94%
4. Condmag (COMI): -5,00%
5. Teraplast SA (TRP): -3,88%





























































Opinia Cititorului