BVB nu va mai închide şedinţa de tranzacţionare în cazul scăderilor cu 12 procente a indicelui BET

Sorina Zainea
Piaţa de Capital / 24 octombrie 2008

Bursa de Valori Bucureşti a declarat, azi, prin vocea preşedintelui Stere Farmache, că nu va mai suspenda şedinţele de tranzacţionare pe fondul deprecierii indicelui BET cu 12 procente (nivelul de variaţie maxim adimis).

"Şedinţa este reluată până la închiderea normală, iar dacă preţurile vor mai atinge din nou minus 12 procente, acest prag nu va mai constitui un motiv de suspendare", a declarat Farmache.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a redeschis şedinţa de tranzacţionare de azi, la ora 14:25, în contextul în care aceasta fusese suspendată timp de 45 de minute din cauza scăderii indicelui BET cu 12%.

Potrivit preşedintelui BVB, evoluţiile nefavorabile ale burselor internaţionale şi nu promulgarea de către preşedintele Traian Băsescu a legii majorării salariilor cadrelor didactice au generat deprecierea puternică a indicelui BET.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb