BVBRaport Prime Transaction: BVB, în creştere modestă

ALEXANDRU COSTEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 octombrie 2015

Raport Prime Transaction: BVB, în creştere modestă

Lichiditate record de 100 milioane euro, susţinută de plasamentul cu acţiuni Romgaz

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat ieri prima creştere din această săptămână, "însă amplitudinea acesteia a fost una modestă", potrivit raportului zilnic de ieri al firmei de brokeraj Prime Transaction. Lichiditatea record de aproape 100 de milioane de euro (441.357.766 lei) a fost susţinută de finalizarea vânzării acţiunilor Romgaz (SNG) de către Fondul Proprietatea (FP), tranzacţie de 419,37 milioane lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a avut cea mai mare apreciere, de 0,24%, susţinut de creşterea preţului acţiunilor FP de 1,27%, după anunţarea suprasubscrierii plasamentului privat cu acţiuni SNG, arată sursa.

"Aprecierea titlurilor FP a influenţat şi indicele BET, în condiţiile în care cinci dintre acţiunile din componenţa acestuia au crescut, una a stagnat, iar patru au avut scăderi de preţ. Cea mai slabă evoluţie din indice a fost cea a acţiunilor BRD Groupe Societe Generale (BRD), de -1,09%", arată raportul.

Topul lichidităţii a fost condus de transferul cu acţiuni SNG, cotaţie care a urcat cu 0,34%, la 29,6 lei/unitate.

Titlurile FP s-au apreciat cu 1,27%, la 0,797 lei/unitate, în urma unui rulaj de 10,16 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni SNG, pe piaţa Regular, de 3,52 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" a fost consemnată o tranzacţie cu acţiuni "OMV Petrom" (SNP) în valoare de 659.000 lei, la un preţ mediu de 0,3295 lei/unitate, în coborâre cu 0,3% la sfârşitul şedinţei.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,23%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat tot cu 0,23%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a sporit cu 0,13%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat, de asemenea, cu 0,13%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. (...)Lepre asf-iste care considerati ca sunteti imaculate, cum ar fi Iulian Panait, sa zicem, voi prin tacere in fata unor astfel de magarii sunteti vinovati de ceea ce se intampla. Chiar credeti ca nu va ajung mai devreme sau mai tarziu blestemele unora ca mine? Nu, nici Vadim, nici Iliescu, nici Tismaneanu si multi altii care se dau democrati si/sau, mai grav, de dreata,nu au fost vinovati de crimele comunismului. Totusi lipsa lor de atitudine, slugarnicia a perpetuat comunismul. Si jigodismul tau si al colegilor tai perpetueaza un sistem corupt si o stii foarte bine chiar daca tu nu ai nicio implicare directa in deciziile care se iau la varf. (...)

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro