Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 0,77%, până la 35.955 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,79%, la 6.716 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 126 milioane de lei, uşor sub cea din sesiunea anterioară, de 129 milioane de lei, circa trei sferturi din rulaj provenind din transferurile cu acţiuni.
În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom, al căror rulaj s-a ridicat la 16,4 milioane de lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua la preţul unitar de 1,26 de lei, în scădere cu 0,87%.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania, care au coborât cu 0,59%, la preţul de 37 de lei, în condiţiile unor schimburi de 15,7 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz s-au depreciat cu 0,33%, la preţul de 18,34 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 12 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Nuclearelectrica, care au coborât cu 3,58%, la preţul de 64,7 de lei, schimburile cu titlurile producătorului de energie electrică ridicându-se la 10,8 milioane de lei.
În piaţa ”deals” nu a avut loc niciun schimb.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,7%, până la 2.740 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,07%, la 108.022 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 1,11%, până la 1.072 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. ”Electroaparataj” (ELJ): +13,10%
2. ”Roca Industry” (ROC1): +3,61%
3. ”Prebet” (PREB): +2,06%
4. ”BRK Financial Group" (BRK): +1,52%
5. ”Sphera Franchise Group" (SFG): +1,28%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): -11,76%
2. ”Carbochim” (CBC) : -4,72%
3. ”Sinteza Oradea" (STZ): -4,50%
4. ”Electromagnetica” (ELMA): -4,17%
5. ”Nuclearelectrica” (SNN): -3,58%





















































Opinia Cititorului