BVB Scăderi pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iunie

Scăderi pentru indici

Tranzacţii de 113,9 milioane lei, sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute, zi marcată de prăbuşirea unei drone în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din oraşul Galaţi, impact în urma căruia a izbucnit un incendiu, iar preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 1,25%, până la 29.891 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 1,11%, până la 5.789 de puncte, într-o zi cu aprecieri pentru pieţele europene.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 113,9 milioane de lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 98 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a anului, de 218 milioane lei, sumă ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial media.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, al căror rulaj s-a ridicat la 27,6 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 1%, la preţul unitar de 37,62 de lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom, care au coborât cu 0,38%, până la 1,052 lei, în condiţiile unor schimburi de 15,3 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz s-au depreciat cu 2,79%, la preţul de 13,22 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 11,7 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica, care au stagnat, la preţul de 177 de lei, schimburile cu titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică ridicându-se la 10,3 milioane lei.

În piaţa ”deals” nu a avut loc o nicio tranzacţie.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a marcat un declin de 1,62%, până la 2.239 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,17%, la 105.768 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a urcat cu 0,05%, până la 997 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Energopetrol” (ENP): +14,88%

2. ”IAR Braşov” (IARV): +14,24%

3. ”Altur” (ALT): +6,56%

4. ”Compa" (CMP): +6,35%

5. ”Comcm" (CMCM): +5,75%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Green Tech International” (MECF): -14,14%

2. ”Electrica” (EL) : -5,71%

3. ”Patria Bank" (PBK): -4,83%

4. ”Premier Energy” (PE): -4,38%

5. ”Chimcomplex” (CRC): -4,01%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb