BVB şi RASDAQAcţiunile Electrica, sub preţul din IPO

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 iulie 2014

Acţiunile Electrica, sub preţul din IPO

Acţiunile Electrica (EL) s-au menţinut sub preţul de listare de 11 lei, în a doua parte a şedinţei bursiere de joi, şi au închis în coborâre cu 1,8%, la 10,8 lei, minimul zilei, într-o piaţă în declin, cu scăderi pentru marea majoritate a acţiunilor, în plină corecţie a pieţelor externe.

Titlurile Electrica au coborât sub preţul de 11 lei în jurul orei 14:00, după care şi-au continuat declinul pe un volum ridicat, tranzacţiile cu acţiunile distribuitorului de energie acoperind mai mult de jumătate din rulajul bursei.

"Electrica a început tranzacţionarea la bursă într-un moment mai puţin pozitiv şi evoluţia preţului nu putea să fie în discordanţă cu piaţa. Presiunea la vânzare din partea investitorilor cu o strategie speculativă a fost şi va fi probabil în continuare destul de ridicată, cel puţin pe termen foarte scurt. Nu este exclus să mai asistăm la corecţii însă nu foarte însemnate", comentează Nicu Grigoraş, director departament front office la firma de brokeraj Intercapital Invest, citat de Mediafax.

Indicele de referinţă BET Plus a închis în scădere cu 0,7%, iar indicele BET, al celor mai lichide 10 acţiuni, a coborât cu 0,73%. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni de pe piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi acţiunilor companiilor străine.

Declinul pieţei s-a manifestat în toate sectoarele, cu scăderi pentru majoritatea acţiunilor şi a indicilor, în timp ce pieţele europene traversează cea de-a cincea şedinţă consecutiv de corecţie după ce au atins, succesiv, mai multe maxime ale ultimilor şase ani.

"Şedinţa de astăzi (n.r. ieri) a fost dominată de corecţii însemnate atât pe piaţa internă cât şi pe bursele externe. Corecţiile indicilor BVB se datorează în măsură semnificativă înrăutăţirii percepţiei investitorilor cu privire la băncile listate. Percepţia negativă a cuprins şi SIF-uri (unele dintre cele mai mari deţinătoare de titluri bancare) şi astfel o bună parte din piaţă a început să corecteze. Odată înrăutăţit contextul intern au apărut şi marcările de profituri pe titluri energetice/utilităţi. Cel mai probabil corecţiile mai pot continua câteva zile însă nu cu aceeaşi amplitutine, după care cel mai probabil se va reintra la cumpărare", este de părere Grigoraş.

Acţiunile Electrica s-au menţinut în prima parte a zilei la 11 lei, preţul la care au debutat pe bursă în şedinţa de vineri, coborând ulterior spre 10,9 lei, apoi 10,8 lei.

Majoritatea acţiunilor, peste 1,7 milioane, au fost tranzacţionate între 11 şi 11,01 lei/acţiune, iar un volum aproape la fel de mare, de circa 1,5 milioane, a fost transferat între 10,99 şi 10,9 lei/acţiune. Între 10,89 şi 10,8 lei au fost transferate peste 315.000 de titluri.

Acţiunile Electrica sunt în mecanismul de stabilizare, prin care unii brokeri din consorţiul care a intermediat listarea companiei pot interveni în piaţă cumpărând acţiuni sau certificate globale de depozit (GDR-uri) cu o parte din banii atraşi în ofertă, pentru a opri scăderea preţului. Perioada de stabilizare se va încheia la 1 august

Indicele BET-NG, al acţiunilor din sectorul energiei, a coborât joi cu 0,46%, cu scăderi de 1,82% pentru Electrica, 1,38% pentru Romgaz (SNG), 1,15% pentru Transelectrica (TEL), respectiv 1,1% în cazul Nucelarelectrica (SNN). Titlurile Transgaz (TGN) şi OMV Petrom (SNP) au urcat uşor, cu 0,34% fiecare.

SIF-urile şi acţiunile bancare au înregistrat cele mai abrupte scăderi joi pe bursă.

Indicele BET-FI, al acţiunilor SIF-urilor şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a suferit o corecţie de 1,62%, cu scăderi de până la 3,5% ale acţiunilor societăţilor de investiţii financiare. Titlurile FP, printre cele mai lichide din piaţă, au coborât cu 1,18%, la 0,84 lei.

Acţiunile Erste Bank (EBS) au închis în scădere cu 3,41%, la 79,3 lei, continuând declinul abrupt după o zi de respiro datorată probabil cumpărătorilor atraşi de preţul redus al titlurilor băncii austriece.

Titlurile Erste au recuperat miercuri 1,6% din valoare, după ce au scăzut cu aproximativ 21% de vineri până marţi. Instituţia de credit a anunţat vineri că anticipează pentru acest an creşterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria şi România, ceea ce va alimenta o pierdere netă de 1,4-1,6 miliarde de euro.

Joi, acţiunile BRD (BRD) au scăzut cu 0,99%, la 8,96 lei, iar titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 0,86%, la 1,725 lei.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,91%, iar indicele extins BET-BK a pierdut 1,13% din valoare.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat joi pe platforma BVB acţiuni de 70,85 milioane lei (16,1 milioane euro), rulaj ridicat pentru această perioadă, acoperit în proporţie de 55% de tranzacţiile cu acţiunile Electrica. Lichiditatea a fost sprijinită şi de câteva tranzacţii deal cu titluri Transelectrica (1,68 milioane lei), SIF Banat- Crişana (1,43 milioane lei) şi BRD (1,05 milioane lei).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro