BVB si RASDAQ Bursa a încheiat prima săptămână din an în scădere

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 ianuarie 2015

Bursa a încheiat prima săptămână din an în scădere

Bursa de la Bucureşti (BVB) s-a situat pe creştere aproape întreaga şedinţă de vineri, dar a trecut în teritoriu negativ spre final şi a închis în scădere, influenţată de accelerarea declinului pe pieţele externe. Pe ansamblul primei săptămâni din acest an, bursa a înregistrat un recul de 1%, potrivit Mediafax.

Indicii BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide zece acţiuni, au scăzut cu 0,6%, după ce la deschiderea pieţei au urcat cu 0,5%, respectiv 0,6%. BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

După prima săptămână din acest an, BET Plus şi BET se află în scădere cu 1%.

Bursa a recuperat în ultimele două săptămâni din decembrie şi a încheiat anul 2014 în urcare cu peste 9%, după ce în prima parte a lunii o serie de opt şedinţe de scădere cauzate de reculul acţiunilor din energie pe bursele externe a adus piaţa aproape de nivelul consemnat la finele lui 2013.

Pe ansamblul anului trecut, indicele BET a înregistrat un avans de 9,1%.

Valoarea schimburilor cu acţiuni s-a ridicat la 22,8 milioane de lei (5,1 milioane de euro), la mai puţin de jumătate faţă de media zilnică a anului trecut.

Titlurile Fondul Proprietatea au consemnat cel mai ridicat rulaj, de 8 milioane de lei, şi au scăzut cu 0,5%.

Următoarele poziţii în funcţie de lichiditate au fost ocupate de acţiunile Banca Transilvania (TLV) şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au închis în creştere cu 1,7%, respectiv 1%. Transferurile cu acţiunile Banca Transilvania au totalizat 4 milioane de lei, iar cele cu BRD s-au plasat la 2,17 milioane de lei, din care 990.000 de lei prin două tranzacţii de tip deal.

Dintre acţiunile cu lichiditate ridicată, titlurile Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în urcare puternică, cu 3,1%. Investitorii au perfectat schimburi de 2 milioane de lei cu titlurile BVB, inclusiv 1,26 milioane de lei printr-o operaţiune deal.

Acţiunile din energie au împins în jos piaţa din nou, cu un declin de 2,5% pentru OMV Petrom (SNP), 1,4% pentru Romgaz (SNG) şi 1,3% în cazul Electrica (EL).

BET NG, indicele sectorului energetic, a scăzut cu 1,6%, în timp ce BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a înregistrat un declin de doar 0,2%.

Indicii BET XT şi BET BK au coborât cu 0,5%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb