BVB şi RASDAQLichiditate de numai 14 milioane lei la BVB, în aşteptarea ofertei Romgaz

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Lichiditate de numai 14 milioane lei la BVB, în aşteptarea ofertei Romgaz

Lichiditatea în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de circa 14,26 milioane lei (3,20 milioane euro), cu puţin sub cea de luni, când investitorii au tranzacţionat de 14,45 milioane lei (3,23 milioane euro), şi de patru ori sub nivelul celei de vineri, când rulajul a fost de 56,45 milioane ei (12,14 milioane euro). Toţi indicii interni au încheiat şedinţa deasupra referinţei, BET-C avansând cu 0,48%, la 3.153,64 puncte.

Pe piaţa deal nu a fost realizat nicio tranzacţie.

Ieri, au fost efectuate 102 tranzacţii cu 18.492 drepturi de alocare Nuclearelectrica (simbol SNN), în valoare totală de 208.000,1 lei, la un preţ de referinţă de 11,3 lei/unitate.

Foarte mulţi investitori ţin banii pregătiţi pentru oferta Romgaz, prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile companiei, sau aşteaptă să afle cum va fi soluţionată problema datoriei SUA, a precizat un broker, citat de Mediafax. Acesta a adăugat: "Cam toţi investitorii aşteaptă oferta şi fac calcule. După oferta Romgaz, cred că vom vedea volume mai mari, dar selectiv, în particular pe blue chips (n.r. acţiunile de regulă lichide). Volumele au fost destul de mici, deci nu cred că este ceva relevant. Preţul revine puţin după scăderea de luni, însă, tot pe volume mici. Cred că majoritatea acţionarilor vor subscrie în ofertă, iar din această cauză rulajul este redus pe piaţă".

Pe piaţa reglementată, cu excepţia acţiunilor SIF Moldova (simbol SIF2) şi SIF Oltenia (simbol SIF5), care s-au depreciat cu 0,57%, la 1,23 lei/unitate, şi, respectiv, 1,02%, la 1,56 lei/unitate, cotaţiile celorlalte trei societăţi de investiţii financiare au înregistrat evoluţii pozitive. Astfel, titlurile SIF Banat Crişana (simbol SIF1) au avansat cu 0,56%, la 1,07 lei/unitate, cele ale SIF Transilvania (simbol SIF3), cu 0,17%, la 0,593 lei/unitate, iar cele ale SIF Muntenia (simbol SIF4), cu 0,22%, la 0,6925 lei/unitate.

Cotaţia Fondul Proprietatea (simbol FP) s-a apreciat, cu 1,43%, la 0,78 lei/unitate. Ieri au fost realizate 253 tranzacţii cu 5,16 milioane acţiuni FP, în valoare totală de 4,01 milioane lei, marcând aproximativ 30% din întreg rulajul de ieri.

În şedinţa precedentă, acţiunile FP au coborât cu peste 1%, după ce joi şi vineri au urcat cu mai mult de 5%, în urma aprobării dată joi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru oferta de cumpărare.

Oferta prin care Fondul Proprietatea vrea să răscumpere 4,35% din propriile acţiuni a început marţi şi compania este dispusă să plătească 600 milioane lei (134,8 milioane euro) pentru acest pachet, oferind un preţ de 1 leu/titlu.

La această ofertă pot subscrie toţi acţionarii, iar la final administratorul FP va stabili câte acţiuni vor fi cumpărate de la fiecare investitor în funcţie de un indice rezultat din împărţirea numărului de acţiuni din ofertă la numărul de titluri pentru care au fost plasate ordine de vânzare. Dacă oferta va fi suprasubscrisă investitorii ar putea să vândă în această operaţiune doar o parte din acţiunile pentru care au pus ordine.

Unii investitori au profitat de creşterea înregistrată de acţiunile Fondului şi au început să vândă încă de joi. Ei nu au mai aşteptat să subscrie în oferta de cumpărare ale cărei rezultate vor fi anunţate abia peste trei săptămâni.

Evoluţia SIF-urilor, coroborată cu avansul Fondului Proprietatea (simbol FP), au condus la creşterea cu 0,31%, la 26.731,63 puncte, a indicelui BET-FI.

Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,3%, la 1.129,64 puncte, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), s-a majorat cu 0,4%, la 537,52 puncte, BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a apreciat cu 0,68% (cel mai puternic avans din rândul indicilor interni), la 6.008,07 puncte, iar BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,16%, la 636,33 puncte.

Oferta derulată de AdePlast (ADE) pentru listarea la Bursă s-a încheiat ieri, la ora 17:00, momentul până la care investitorii au avut dreptul să dea ordine de subscriere. Rezultatele finale ale ofertei urmează să fie anunţate astăzi.

Până marţi, la ora 17:00, tranşa mică (cu ordine de sub 500.000 de lei) a fost suprasubscrisă cu 4%, micii investitori cerând 2,58 milioane de acţiuni, faţă de 2,47 milioane de titluri, câte sunt disponibile pe tranşa lor. În total au fost plasate 391 de ordine în valoare cumulată de aproape 10,5 milioane lei (2,3 milioane euro), însă numărul se poate modifica în funcţie de ordinele care vor mai fi înregistrate după ora 17:00.

Subscrierile de pe tranşa mare (subscrieri de minim 500.000 de lei) nu sunt publice.

AdePlast a lansat pe 2 octombrie o ofertă în care a scos la vânzare 16,5 milioane de acţiuni, reprezentând 33,3% din capitalul social majorat al companiei în urma ofertei publice de vânzare. Compania vizează să atragă prin această operaţiune între 57,8 milioane lei (13 milioane euro) şi 66,7 milioane lei (15 milioane euro), bani pe care vrea să îi investească în construirea unei noi fabrici.

Oferta se încheie cu succes dacă minim 70% din acţiuni sunt vândute. În acest caz, şi dacă acţiunile sunt vândute la preţul minim, iar investitorii mici primesc discount de 3% pentru toate titlurile cumpărate, atunci suma atrasă va fi de 40,5 milioane lei (9,1 milioane euro).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat, ieri, acţiuni de 348.746,06 lei (78.364,62 euro), cu aproximativ 40% sub nivelul de luni, când lichiditatea a fost de 563.699,77 lei (126.175,08 euro).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay

ENGLISH SECTION

more articles

Conferinţele Teatrului Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS