BVBStabilitate pentru BET după corecţiile din şedinţele precedente

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 ianuarie

Stabilitate pentru BET după corecţiile din şedinţele precedente

Tranzacţii de 73,49 milioane de lei, peste cele din sesiunea anterioară

Doar doi din indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat scăderi în penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii (BET-BK -0,26% şi BET-NG -0,38%), referinţa BET încheind şedinţa cu o apreciere marginală de 0,07% în condiţiile în care precedentele şedinţe au fost marcate de scăderi pronunţate.

Amploarea mişcării cotaţiilor de la bursa locală a fost redusă şi pe fondul unei reveniri a principalilor indici de peste Ocean în prima parte a şedinţei de tranzacţionare, revenire apărută în condiţiile apropierii expirării lunare a unui număr ridicat de contracte din piaţa americană de opţiuni şi a unui raliu în bondurile americane pe 10 ani. La ora închiderii bursei locale, indicii principali din Statele Unite înregistrau aprecieri de peste un procent.

Valoarea tranzacţiilor de ieri s-a ridicat la 73,49 milioane de lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 59,6 milioane de lei.

Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Şedinţă cu evoluţii mixte pentru indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,38% pentru BET-NG şi 0,71% în cazul indicelui BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 15,92 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă. Fondul Proprietatea (FP) a fost cel mai lichid emitent cu o valoare tranzactionaţă de 28,2 milioane lei. Din indicele BET, doi emitenţi au înregistrat creşteri de peste un procent: Fondul Proprietatea (FP) +1,96% şi Transgaz (TGN) +1,08%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de societăţile: Nuclearelectrica (SNN) -2,12%, Sphera Franchise Group (SFG) -1.72% si MedLife (M) -1,61%".

Titlurile FP au urcat cu 1,96%, până la preţul de 2,0250 lei/titlu, după scăderi puternice în precedentele sesiuni în care s-au atins noi maxime istorice. Fondul a anunţat ieri încheierea cu succes a plasamentului privat accelerat prin care a vândut 4% din OMV Petrom (SNP) pentru aproape 1 miliard de lei.

Acţiunile SNP au revenit pe parcursul şedinţei după un început slab de sesiune, încheind ziua bursieră în stagnare, la 0,47 lei/titlu, pe un rulaj de 12,64 milioane de lei, al doilea cel mai ridicat al zilei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV), cea mai importantă companie de la BVB din indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell, au stagnat de asemenea la preţul de 2,63 lei, în condiţiile unui rulaj de 6,66 milioane de lei.

Pe locul al patrulea în topul rulajelor se află acţiunile Nuclearelectrica, care au scăzut până la 43,95 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,11 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie în şedinţa de ieri.

În Piaţa AeRO, acţiunile Arobs Transilvania Software (AROBS) au scăzut cu 1,44%, până la 2,4 lei, în condiţiile unui rulaj de 1,34 milioane de lei. Piaţa produselor structurate a avut şi ea un aport de 4 milioane de lei la rulajul şedinţei de ieri.

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,11%, până la 1.960,09 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni de la bursa noastră, a avut un avans de doar 0,01%, la 1.147,98 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor listate pe Segmentul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a urcat cu 0,54%, la 1.089,55 puncte.

 Topul celor mai mari creşteri 

1. "Carbochim" (CBC): +14,67%

2. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +5,52%

3. "Vrancart" (VNC): +3,88%

4. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +3,60%

5. "Compa" (CMP): +2,94%

 Topul celor mai mari scăderi

1. "Artego" (ARTE): -5,88%

2. "RoPharma" (RPH): -4,67%

3. "Prefab" (PREH): -4,55%

4. "Sinteza" (STZ): -4,00%

5. "Chimcomplex Borzeşti" (CRC): -2,46%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

25 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6288
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7906
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.5001

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro