BVB Tranzacţii de numai 37 milioane lei, sub media zilnică a anului

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 februarie 2024

Tranzacţii de numai 37 milioane lei, sub media zilnică a anului

Inchideri mixte pentru indici

Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 37,5 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 82,8 milioane lei, în condiţiile în care nu a fost realizat niciun schimb de tip "deal".

Indicii au avut închideri mixte, într-o zi fără aprecieri clare în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un recul de 0,03%, la 15.722 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,01%, până la 2.968 de puncte.

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au cumulat un rulaj de 4,6 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,55%, la preţul unitar de 18,08 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au stagnat, la preţul de 127 lei, în condiţiile unor schimburi de 3,9 milioane lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 0,08%, până la preţul de 24,9 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,5 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 2,7 milioane lei, acţiunile SNP încheind ziua în creştere cu 017%, la preţul unitar de 0,586 lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus FP, s-a apreciat cu 0,48%, până la 57.269 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,07%, până la 1.138 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor reprezentative pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 1,48%, până la 1.091 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Comcm" (CMCM): +14,97%

2. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +14,42%

3. "UCM Reşiţa" (UCM): +14,38%

4. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +6,25%

5. "SIF Muntenia" (SIF4): +2,76%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prefab" (PREH): -9,04%

2. "Electrocontact" (ECT): -8,74%

3. "Bermas" (BRM): -6,77%

4. "Artego" (ARTE): -4,15%

5. "UAMT" (UAM): -2,68%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. incet, incet, se intrezareste apusul...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb