Câciu: "România se află printre puţinele ţări al căror deficit este realizat pe investiţii"

F.D.
Politică / 20 septembrie

Câciu: "România se află printre puţinele ţări al căror deficit este realizat pe investiţii"

Comisia Europeană estimează, pentru anul 2024, că 12 ţări vor depăşi criteriul deficit bugetar 3% din PIB, iar România se află printre puţinele ţări al căror deficit este realizat pe investiţii, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, relatează Agerpres.

"O poză face cât o mie de cuvinte! Iar câteodată prezintă adevăruri care demantelează o întreagă propagandă menită să distorsioneze şi să inducă panică printre cei nepregătiţi. Astăzi, despre deficitele statelor membre UE în ultimii 30 de ani: (baza de date AMECO, Comisia Europeană). În ultimii 30 de ani, nu există vreo ţară membră UE care să nu fi depăşit criteriul 3% deficit bugetar din PIB în cel puţin 2 ani. Toate ţările membre UE au avut perioade de dezvoltare accelerată pe baza investiţiilor (puternic stimul din fonduri europene, mai ales pentru infrastructura) în care deficitul a depăşit cu mult 3% din PIB. Majoritatea perioadelor de convergenţă puternică sunt asociate cu deficite bugetare mari, centrate pe un big push investiţional. Este ceea ce face şi România în 2023 - 2027", a scris Adrian Câciu.

Potrivit acestuia, Franţa şi Grecia au avut deficit mai mare de 3% din PIB în 23 de ani din ultimii 30 de ani. Ungaria, Polonia şi Portugalia au depăşit în 22 de ani din ultimii 30, Spania, Slovacia şi Malta au depăşit în 19 ani, Italia a depăşit în 18 ani, România în 17 ani iar Cehia şi Croaţia în 16 ani.

"UE ca întreg a depăşit criteriul deficit bugetar mai mare de 3% din PIB în 14 ani din ultimii 30 de ani iar Zona Euro (creată la 1 ianuarie 1999) a depăşit în 11 ani de la înfiinţare până în prezent. Germania a depăşit criteriul deficitului bugetar de 11 ori în ultimii 30 de ani, Austria de 9 ori, Olanda de 7 ori. Cel mai bine stau Luxemburg, care a depăşit o singură dată criteriul în ultimii 30 de ani, şi ţările nordice care au depăşit criteriul deficit bugetar astfel: Finlanda de 4 ori în ultimii 30 de ani iar Danemarca şi Suedia de câte 2 ori fiecare. Pentru anul 2024, CE estimează că 12 ţări vor depăşi criteriul deficit bugetar 3% din PIB. România se află printre puţinele ţări al căror deficit este realizat pe investiţii. Singura cale spre dezvoltare este push-ul investiţional. La acest moment, valoarea investiţiilor publice pe acest an este de circa 4,5% din PIB. Cum se "repară" deficitul conjunctural (2-3 ani) care este realizat pe investiţii? Prin efectul de multiplicare al acestora, efect care aduce noi venituri economiei şi bugetului în timp ce presiunea pe cheltuieli scade odată cu plata investiţiilor realizate", a mai scris Adrian Câciu.

Ministerul Finanţelor a publicat joi proiectul de Ordonanţă privind rectificarea bugetară, care prevede o creştere cu 1,94 puncte procentuale a deficitului bugetar în acest an, de la 5% din PIB iniţial, la 6,94% din PIB.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. voi nu faceti investitii ci faceti inflatie sa va devalotizati datoria, si crestere pib din pix, crestere salarii din pix, pensii din pix, crestere taxe din pix plus "indexari cu inflatia" creeata tot de voi.

    furt pe toata linia de la populatie, si "legal" si ilegal. 

    amnistia e pe hartie, te duci la finante, n-au cererea. din 6 septembrie pana-n 20 septembrie si mai numaram. daca era de plata pff, poftiti un teanc de cereri. 

    daca am gresit ceva in plus la o declratie bun, gata platesti asta e. daca am gresit in minus valeu, banii, cu pealizari si dobanzi, dublu.

    jecmaneala, bataie de joc, furt, si inflatie. o poza spune o mie de cuvinte. asta-mi spune mie poza articolului.  

    1. Investitii in primari, in firmele de partid, in clanurile psd si in bugetari.

      O mare bataie de joc. 

    mai caciule ai mintea scurta romania vine cu deficitul de vro 12 ani iar voi faceti investitii de vro 3 4 ani te faci ca nu stii martalogule deficitul este pe unele pensii unflate pe unele salarii sau retributii date bugetarilor si a cheltuielelor unflate de institutiile statului in rest luati pielea de pe privat de a ajuns in romania ocupatia de proxenet una din cele mai raspandite maserii de ei nu va luati fiindca ei va finanteaza toata caracatita mafiota, le deschideti procese avocatii le iau banii sai tina in libertate pana se prescrie fapta din banii aia ca sunt de ordinul la sute de mii de euro chiar si milioane la un singur infractor,de banii astia se hraneste tot sistemul de justitie,judecatori ,procurori ,capii politiei si avocatii care sunt oamenii de legatura intre infractori si gulerele albe,de asta scapa de pedeapsa criminalii din clanurile tiganesti, caracatita asta ajunge pana la politicieni care ofera protectie la tot felul de infractori contra cost bineinteles de asta toata lumea are inpresia ca interlopii fac legea ln romania daca ar sti toti oamenii de rand toate astea cu exemple la fiecare interlop si protectorul sau din politica sigur ar puneo de inca o revolutie dar de data asta nar mai muri oameni nevinovati ci numai aceia care fac parte din caracatita

    1. ai totala dreptate si din banii aia murdarii sau deschis marea majoritate a IFN urilor gen PROVIDENT care functioneaza pe baza unor legi ambigui facuta de BNR cu dedicatie ca sa albeasca banii caracatitei mai sus descrisa de tine si prostii de romanii platesc dobanzii similare cu cele de la camatari , beneficiari, politicieni toti din justitie politie si interlopii,toti sub sfanta binecuvantare a serviciilor secrete care este papusarul din umbra

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb