CALCULE PENTRU COTROCENIIohannis vrea referendum pentru revizuirea Constituţiei, odată cu prezidenţialele

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 11 iulie 2019

Iohannis vrea referendum pentru revizuirea Constituţiei, odată cu prezidenţialele

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că referendumul pentru revizuirea Constituţiei trebuie să se desfăşoare odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, adică în 10 noiembrie. Domnia sa a menţionat că nu există niciun impediment în acest sens şi că afirmaţiile unora dintre politicienii, aflaţi la putere nu sunt acoperite de realitate.

Klaus Iohannis a declarat: "Referendumul este bine să fie organizat fie în primul tur, fie împreună cu al doilea tur al prezidenţialelor. S-au grăbit nişte politicieni să ne spună că există o recomandare contrară a Comisiei de la Veneţia. Nu există această recomandare de evitare a suprapunerii referendumului cu alegerile. Este foarte curios că exact unii politicieni nemulţumiţi că vin GRECO şi Comisia de la Veneţia să ne dea lecţii, folosesc tocmai argumentul Comisiei de la Veneţia".

Solicitarea preşedintelui urmăreşte validarea participării şi a rezultatului referendumului pentru revizuirea Constituţiei, deoarece se ştie din practică faptul că la alegerile prezidenţiale prezenţa alegătorilor la urne este numeroasă. O combinare a referendumului cu turul I al prezidenţialelor ar fi benefică şi pentru Klaus Iohannis, care, în cazul unei participări masive la vot, speră că s-ar putea impune din prima în faţa contracandidaţilor săi, cu un procent de peste 50%+1 din opţiunile alegătorilor prezenţi la urne.

Domnia sa a reiterat că va candida pentru obţinerea celui de-al doilea mandat în fruntea statului şi că este susţinut în acest demers de Partidul Naţional Liberal, formaţiune cu ai cărei lideri s-a consultat în urmă cu două zile cu privire la campania electorală ce va urma şi la acţiunile comune din respectiva perioadă.

Referitor la posibilitatea ca, în turul doi, să se confrunte cu un candidat din partea Alianţei 2020 USR-PLUS, alianţă ce îşi va stabili candidatul în 20 iulie, Iohannis a menţionat: "Alegerile prezidenţiale sunt o competiţie. Să nu se aştepte cineva să am opinii despre contracandidaţii mei. Este dreptul lor constituţional, fiecare să-şi facă propria campanie, aşa cum îşi doreşte".

Alianţa 2020 USR-PLUS a precizat că va folosi formula tandem preşedinte-premier pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, deşi alegerile parlamentare se vor desfăşura abia în toamna anului viitor. Formaţiunea condusă de Dacian Cioloş va vota, sâmbătă, 13 iulie, la Congres, tandemul propus de cei doi copreşedinţi ai Alianţei 2020, iar USR - partid condus de Dan Barna, va consfinţi pe 20 iulie propunerea pentru Palatul Cotroceni.

La începutul lunii august şi Partidul Social Democrat îşi va desemna candidatul pentru alegerile prezidenţiale. În acest moment PSD sondează mai multe persoane, printre care se numără Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Şerban Nicolae, Ecaterina Andronescu, Liviu Pleşoianu şi un independent.

Social-democraţii nu sunt de acord cu organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei împreună cu turul I al prezidenţialelor. Ei afirmă că referedumul trebuie să aibă loc mult mai devreme. Într-un comunicat de presă al PSD se arată: "Termenul propus de preşedinte este mult prea lung, având în vedere că poporul român s-a exprimat fără echivoc în privinţa celor două întrebări de la referendum. Aşadar, revizuirea Constituţiei trebuie să aibă loc mult mai devreme decât alegerile prezidenţiale, urmând ca data referendumului de revizuire să fie stabilită imediat după deschiderea noii sesiuni parlamentare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
aopjnr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9714
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6645
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1091
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8281
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.6861

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb