CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: ''Pe un ţintar făcut astăzi cu toţi parlamentarii, excluzând PNL, USR, PMP, moţiunea va trece''

G.U.
Politică / 28 august 2020

''Pe un ţintar făcut astăzi cu toţi parlamentarii, excluzând PNL, USR, PMP, moţiunea va trece''

Preşedintele ALDE, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, la Galaţi, că aşa cum se prezintă astăzi lucrurile în Parlament, moţiunea de cenzură, ce urmează să fie votată luni, va trece, conform Agerpres.

"Astăzi, pe un ţintar făcut cu parlamentarii din toate partidele, excluzând PNL, USR, PMP, moţiunea va trece", a afirmat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, noul guvern va trebui să fie unul condus de un premier tehnocrat şi va trebui să aibă o structură suplă, cu puţine ministere, misiunea Executivului fiind organizarea corectă a alegerilor.

"Soluţia pe care o văd în continuare este de un guvern care să gestioneze o criză politică şi care va trebui să aibă ca principală misiune organizarea corectă a alegerilor. Am auzit formula de uniune naţională, ori guvern de uniune naţională presupune o negociere între toate partidele din Parlament. Păi, trec alegerile până se termină negocierile. Deci, trebuie un guvern condus de un tehnocrat, cu miniştri apolitici, cu o formulă restrânsă de guvern, cu un număr mic de ministere şi care va avea misiunea de organizare corectă a alegerilor", a spus liderul ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a început vineri, la Galaţi, un turneu politic de verificare a stadiului de pregătire al filialelor ALDE din ţară pentru alegerile locale din 27 septembrie. După vizita la organizaţia ALDE Galaţi, Călin Popescu Tăriceanu va ajunge la filialele din Constanţa şi Ialomiţa. , conform Agerpres.

"Astăzi, pe un ţintar făcut cu parlamentarii din toate partidele, excluzând PNL, USR, PMP, moţiunea va trece", a afirmat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, noul guvern va trebui să fie unul condus de un premier tehnocrat şi va trebui să aibă o structură suplă, cu puţine ministere, misiunea Executivului fiind organizarea corectă a alegerilor.

"Soluţia pe care o văd în continuare este de un guvern care să gestioneze o criză politică şi care va trebui să aibă ca principală misiune organizarea corectă a alegerilor. Am auzit formula de uniune naţională, ori guvern de uniune naţională presupune o negociere între toate partidele din Parlament. Păi, trec alegerile până se termină negocierile. Deci, trebuie un guvern condus de un tehnocrat, cu miniştri apolitici, cu o formulă restrânsă de guvern, cu un număr mic de ministere şi care va avea misiunea de organizare corectă a alegerilor", a spus liderul ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a început vineri, la Galaţi, un turneu politic de verificare a stadiului de pregătire al filialelor ALDE din ţară pentru alegerile locale din 27 septembrie. După vizita la organizaţia ALDE Galaţi, Călin Popescu Tăriceanu va ajunge la filialele din Constanţa şi Ialomiţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb