Călin Popescu-Tăriceanu: Parlamentarii Alianţei susţin diminuarea bugetelor Senatului şi Camerei Deputaţilor

Cătălin Oprea
Ziarul BURSA #Politică / 14 octombrie 2005

Grupurile parlamentare ale Alianţei DA vor susţine diminuarea bugetelor Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmînd ca banii disponibilizaţi să fie alocaţi domeniilor prioritare, printre care şi învăţămîntul, potrivit celor declarate, ieri, de preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Domnia sa şi-a exprimat, din nou, nemulţumirea legată de faptul că Senatul a trimis către publicarea în Monitorul Oficial a propriului buget pe anul 2006, deşi Guvernul înaintase o scrisoare preşedintelui acestui for legislativ, privind reducerea sumelor. "Constat cu mîhnire că Senatul, în pofida faptului că am înaintat o scrisoare deschisă preşedintelui acestuia, a trimis la publicare în Monitorul Oficial bugetul aprobat, fără să ţină seama de recomandările pe care le-am făcut", a subliniat primul-ministru, adăugînd că recomandările priveau reducerea bugetului cel puţin pînă la limita de anul trecut. Domnia sa a precizat că propunerile au ţinut seama de dificultăţile create de inundaţii, precum şi de priorităţile pe care le avem anul viitor.

Pe de altă parte, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că Alianţa îşi menţine poziţia în privinţa necesităţii schimbării preşedinţilor celor două camere parlamentare. "Schimbarea preşedinţilor camerelor - în baza modificării regulamentelor, trebuie să meargă înainte, ca acţiune politică", a spus Tăriceanu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb