Camera Deputaţilor a adoptat un proiect prin care cuantumul indemnizaţiei de şomaj este majorat la valoarea indicatorului de referinţă

S.B.
Politică / 7 septembrie 2022

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect prin care cuantumul indemnizaţiei de şomaj este majorat la valoarea indicatorului de referinţă

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri decizional, un proiect de lege care prevede mărirea cuantumului indemnizaţiei de şomaj care se acordă persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă, informează news.ro.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 76/2002, în sensul majorării cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, de la 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, la 100% din acesta.

"Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an", conform iniţiativei legislative adoptate.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul în calitate de for decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb