Camera Deputaţilor şi Senatul, convocate azi în noua formulă

S.B.
Politică / 21 decembrie 2020

Camera Deputaţilor şi Senatul, convocate azi în noua formulă

Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc azi, începând cu ora 12.00, ca urmare a decretului de convocare emis de preşedintele României după alegerile parlamentare din 6 decembrie. În prima zi de lucru a noilor senatori şi deputaţi vor fi formate comisiile de validare a mandatelor, vor fi validate mandatele, iar parlamentarii vor depune jurământul, informează news.ro.

Procedurile sunt similare la cele două Camere, diferenţe fiind înregistrate în ceea ce priveşte numărul membrilor comisiilor de validare şi procentul mandatelor care trebuie validate pentru a se considera legal constituită o cameră. La Camera Deputaţilor, acesta este de două treimi, iar la Senat de trei pătrimi. În ambele cazuri, pentru ca un mandsat să fie validat, este necesară depunerea jurământului. Potrivit actualului preşedinte al Camerei Marcel Ciolacu, ar putea fi înregistrate mai multe absenţe după ce în grupul minorităţilor naţionale a fost înregistrat un caz de COVID-19.

În urma alegerilor din 6 decembrie, PSD a obţinut 157 de mandate (110 deputaţi, 47 senatori), PNL - 134 de mandate (93 deputaţi, 41 senatori), USR-PLUS - 80 de mandate (55 deputaţi, 25 senatori), AUR - 47 de mandate (33 deputaţi, 14 senatori), UDMR: 30 de mandate (21 deputaţi, 9 senatori), minorităţile naţionale - 18 deputaţi.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb