Camera Reprezentanţilor a adoptat planul de relansare economică al lui Obama

F.A.
Internaţional / 29 ianuarie 2009

Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri seară planul de relansare economică în valoare de 819 miliarde de dolari, susţinut de preşedintele Barack Obama, însă fără voturile republicanilor, relatează AFP.

După adoptarea planului, cu 244 voturi pentru şi 188 împotrivă, Obama a cerut Senatului să se pronunţe rapid în favoarea proiectului ce vizează crearea sau salvarea a trei-patru milioane de locuri de muncă. Senatul s-ar putea pronunţa săptămâna viitoare.

"Planul va fi prezentat Senatului şi sper că vom putea continua să consolidăm acest plan înainte de a ajunge pe biroul meu", a declarat Obama. "Însă ceea ce nu trebuie să facem este să ne târâim picioarele şi să permitem persistenţa aceloraşi divergenţe subiective", a spus el, după adoptarea planului, care nu a atras niciun vot republican.

"Trebuie să acţionăm cu rapiditate şi îndrăzneală pentru a-i readuce pe americani la muncă şi tocmai acest lucru este obiectivul planului", potrivit lui Obama.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb