Campania de promovare a României ca destinaţie turistică, "Romania - Land of Choice", va debuta sâmbătă, 1 august, pe canalul Eurosport , prin primul clip al acesteia, care va fi difuzat la ora 21.30, se arată într-un comunicat remis sâmbătă de Ministerul Turismului (MT).
"Simultan, pentru a marca debutul campaniei, acelaşi clip va rula pe cea mai mare faţadă media din Europa, Cocor Media Channel din Bucureşti, fiind preluat în direct de pe canalul Eurosport. Spotul va continua să fie difuzat pe suportul de la Cocor şi pe parcursul săptămânii viitoare", se arată în comunicatul MT.
Campania îi va avea ca protagonişti pe cei trei mari campioni români, Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, iar clipurile de promovare vor fi difuzate în perioada august-decembrie 2009 şi pe postul CNN.
Potrivit MT, obiectivele acestei campanii sunt creşterea notorietăţii internaţionale a României ca destinaţie turistică, sporirea interesului publicului internaţional faţă de România şi creşterea numărului de turişti străini din România.
Eurosport este un post de televiziune de sport paneuropean cu un public de peste 116 milioane de telespectatori din 59 de ţări.
Ministerul Turismului anunţa în data de 14 iulie că a încheiat procedura de achiziţie publică a serviciilor pentru realizarea campaniei de publicitate pe piaţa internaţională, posturile alese fiind Eurosport şi CNN.












































1. Inchideti-o pe Udrea
(mesaj trimis de Udrea cu motz! în data de 01.08.2009, 22:49)
Un rahat, asta este... nu avem sosele ca lumea, dar dam bani sa fim notorii. Asta inseamna sa fii cretin, sa vrei cu orice pret sa-ti vinzi imaginea de tara de profitori ieftini, pe bani multi. Avem cel mai dus ministru din istorie. Daca ai servicii de proasta calitate poti reusi sa le bagi pe gat cuiva cu un spot publicitar? Suntem condusi de tembeli, e clar!