CARMEN DAN:  MAI susţine parteneriatul strategic cu Japonia

T.A.
Politică / 18 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) îşi exprimă susţinerea pentru a ridica la nivel strategic Parteneriatul dintre România şi Japonia - a fost mesajul transmis, astăzi, de ministrul Carmen Dan în cadrul întrevederii avute cu ambasadorul japonez la Bucureşti, Hitoshi Noda, potrivit Agerpres.

"La scurt timp după preluarea mandatului, domnul ambasador spunea ca 'Japonia şi România au, în mod tradiţional, relaţii foarte bune'. La fel consider şi eu, cu atât mai mult cu cât, peste trei ani, vom sărbători 100 de ani de relaţii diplomatice. Pe parcursul întâlnirii de astăzi, am exprimat angajamentul MAI şi am dat asigurări cu privire la susţinerea noastră pentru realizarea iniţiativei de a creşte, la un nivel strategic, parteneriatul dintre cele două ţări", a scris ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe Facebook, după întâlnirea cu diplomatul japonez.

Potrivit ministrului de Interne, discuţiile avute cu Hitoshi Noda au fost constructive şi au fost create premisele unei "colaborări de calitate, bazată pe deschidere şi profesionalism".

"Ospitalieri, sinceri şi deschişi... Aşa sunt românii şi asta am încercat să îi transmit noului ambasador al Japoniei în România, Excelenţa Sa Hitoshi Noda. (...) Consider că am avut discuţii constructive şi, astfel, am creat premisele unei colaborări de calitate, bazată pe deschidere şi profesionalism", a mai scris ministrul român de Interne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb