Carpatair îşi premiază fanii de pe Facebook cu bilete de avion

F. A.
Companii #Transporturi / 16 iunie 2010

Carpatair îşi premiază fanii de pe Facebook cu bilete de avion

Carpatair şi-a premiat fanii de pe Facebook cu bilete de avion către destinaţiile de vacanţă alese de aceştia prin intermediul unui concurs lansat pe pagina de Facebook a companiei cu ocazia împlinirii a 10 ani de hub, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Concursul "10 ani de HUB" a fost lansat în data de 25 mai în cadrul paginii de Facebook Carpatair şi a constat în completarea unui chestionar ce conţinea întrebări referitoare la companie. În topul destinaţiilor preferate de fani se află Veneţia (cu 12%), Roma (cu 11%) şi Atena (cu 9%).

"Prin intermediul acestui concurs, am reuşit să creştem numărul de fani al paginii de Facebook Carpatair cu 14% în doar două săptămâni. Reacţiile pozitive din partea participanţilor ne-au determinat să ne gândim în viitorul apropiat la organizarea altor concursuri de acest gen", a declarat Sebastian Nazare, Website & Online Communications Officer Carpatair.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb