Câştigul mediu net a scăzut în august cu 27 lei, până la 2.364 lei

Mina Irina
Macroeconomie / 9 octombrie 2017

Câştigul mediu net a scăzut în august cu 27 lei, până la 2.364 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 2.364 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 27 lei (-1,1%), potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Institului Naţional de Statistică (INS).

În august, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iulie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

În document se arată: "În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,3%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,6%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţia publică (+0,7%) comparativ cu luna precedentă".

În august, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 5930 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1406 lei).

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 112,6%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 178,3%, cu 1,7 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2017, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb