CBRE: Retailul a definit 2026, iar 2027 vine cu un pipeline investiţional de peste 700 de milioane de euro

L.B.
Miscellanea / 9 noiembrie, 20:02

CBRE: Retailul a definit 2026, iar 2027 vine cu un pipeline investiţional de peste 700 de milioane de euro

CBRE România a prezentat evoluţia pieţei imobiliare din România pentru al treilea trimestru (T3) al anului 2026, arătând că piaţa locală demonstrează o dinamică remarcabilă, volumul total de investiţii imobiliare în primele nouă luni depăşind deja nivelul întregului an 2025, pe fondul unor tranzacţii majore de retail şi al unei cereri solide pe segmentele industrial şi de birouri, potrivit unui comunicat de presă.

În T3 2026, volumul investiţiilor imobiliare din România a atins valoarea de 353 de milioane de euro, marcând o creştere de peste unsprezece ori faţă de cele 31 de milioane de euro înregistrate în T3 2025. Acesta reprezintă cel mai puternic rezultat trimestrial raportat de la finele anului 2022 încoace. Cumulat pentru primele nouă luni ale anului, volumul investiţiilor s-a ridicat la 606 milioane de euro, în creştere cu 43% comparativ cu perioada similară a anului trecut şi peste valoarea de 535 de milioane de euro consemnată pe tot parcursul anului 2025. Deşi numărul total de tranzacţii din primele nouă luni a rămas stabil (22 de tranzacţii), valoarea medie a unei tranzacţii a crescut semnificativ, de la 19 milioane de euro în 2025 la aproximativ 28 de milioane de euro în 2026. Capitalul străin a rămas principala sursă de lichiditate, infuziile provenite din Israel generând aproximativ 80% din volumul acestui trimestru, conform sursei citate.

Sectorul de retail a dominat autoritar T3 2026, reprezentând aproximativ 80% din volumul total trimestrial, cu investiţii de 282 de milioane de euro. Această performanţă istorică - cel mai mare volum trimestrial de retail din ultimii zece ani - a fost impulsionată de finalizarea achiziţiei de către AFI Europe a unui portofoliu de şase parcuri de retail (Value Centre) de la MAS Real Estate, situate în Baia Mare, Bârlad, Ploieşti, Roman, Sfântu Gheorghe şi Zalău. La nivelul primelor nouă luni, retailul a atras 378 de milioane de euro (62% din totalul pieţei imobiliare), devenind cel mai bun an pentru acest segment din 2017 şi până în prezent. Stocul modern de retail din România a ajuns la aproximativ 4,88 milioane mp, iar chiriile prime au rămas stabile la 87 EUR/mp/lună în centrele comerciale şi 65 EUR/mp/lună pe arterele comerciale stradale, potrivit comunicatului.

Stocul modern de spaţii industriale şi logistice din România a atins pragul de 8,60 milioane mp la sfârşitul T3 2026, zona Bucureştiului concentrând 48% din total. Livrările din T3 au totalizat 97.000 mp (dintre care 76% în Bucureşti), ridicând volumul finalizat în primele nouă luni la 430.000 mp - o valoare deja superioară întregului an 2025. Activitatea de închiriere a accelerat, atingând 236.000 mp în T3 (în creştere cu 6% de la trimestru la trimestru). Rata de neocupare a scăzut uşor faţă de trimestrul anterior, ajungând la 5,58%, datorită unei absorbţii nete solide de 125.000 mp care a devansat noile livrări. Chiria de referinţă s-a menţinut stabilă la 4,75 EUR/mp/lună. Pe plan investiţional, sectorul a atras 41 de milioane de euro în T3 prin intermediul a două tranzacţii, conform sursei citate.

În T3 2026, pe piaţa de birouri din Bucureşti au fost închiriaţi 36.550 mp prin 49 de tranzacţii, reflectând o activitate constantă a chiriaşilor, însă la o dimensiune medie mai mică a tranzacţiilor (aproximativ 750 mp). Reînnoirile de contracte au reprezentat 43% din volumul trimestrial, cea mai mare fiind securizată de Huawei (9.500 mp în Globalworth Tower). Deoarece în T3 nu au fost livrate proiecte noi, stocul de birouri din capitală s-a menţinut la 3,41 milioane mp. Rata de neocupare a crescut la 11,64%, pe fondul returnării unor spaţii în piaţă în urma închiderilor de business-uri. Chiria primă a rămas stabilă la 22,50 EUR/mp/lună. Investiţiile pe segmentul de birouri din Bucureşti au însumat 30 de milioane de euro în T3, acoperind două tranzacţii: clădirile Polona 68 BC şi Neocity Towers, ambele preluate de investitori autohtoni, potrivit comunicatului.

Randamentele investiţionale (yields) s-au menţinut la niveluri stabile pe parcursul trimestrului: 7,75% pentru clădirile de birouri prime, 7,50% pe segmentul industrial, 7,65% pentru centrele comerciale prime şi 7,75% pentru parcurile de retail prime. CBRE estimează o încheiere de an extrem de dinamică şi premise excelente pentru 2027. Pipeline-ul de tranzacţii aflate în stadii avansate de negociere depăşeşte în prezent 700 de milioane de euro şi acoperă o gamă diversificată de active (logistică, retail, birouri, rezidenţial şi hoteluri). Sectorul hotelier este preconizat să înregistreze o revigorare puternică, cu mai multe tranzacţii mari programate să se finalizeze între T4 2026 şi T1 2027, confirmând interesul extins al investitorilor pentru piaţa din România, conform sursei citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb