CCR anunţă că nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii bugetului

B.F.
Politică / 13 februarie 2020

CCR anunţă că nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii bugetului

Curtea Constituţională a României precizează, joi, că nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii bugetului pe 2020 şi a Legii asigurărilor sociale, nefiind sesizată în acest sens, ci doar asupra asumării răspunderii. În ceea ce priveşte Codul administrativ, CCR a transmis că Avocatul Poporului a reţinut doar elemente de neconstituţionalitate extrinsecă, iar judecătorii nu s-au pronunţat şi asupra articolului care stabileşte indemnizaţii pentru limită de vârstă pentru aleşii locali. În legătură cu legea care abrogă OUG 114, CCR a precizat că a discutat doar despre procedura asumării răspunderii, nu şi alte prevederi ale actului normativ.

CCR a făcut, joi, precizări, în legătură cu unele soluţii pronunţate în şedinţa de miercuri.

"Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la un conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Parlamentul României, în legătură cu angajarea răspunderii Guvernului asupra Legii bugetului de stat pe anul 2020 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. La soluţionarea acestei cauze, Curtea Constituţională nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii celor două legi", a transmis CCR.

În ceea ce priveşte Codul Administrativ, CCR a transmis: "Curtea Constituţională a fost sesizată direct de Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ".

"La soluţionarea acestei cauze, Curtea Constituţională s-a pronunţat în limitele sesizării, iar aceasta a vizat, în principal, motive de neconstituţionalitate extrinsecă. Curtea nu a fost sesizată şi, deci, nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 210 - Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ", au mai precizat judecătorii constituţionali.

În plus, CCR a precizat că, în ceea ce priveşte legea pentru abrogarea OUG 114, "nu au fost respectate condiţiile constituţionale referitoare la procedura angajării răspunderii Guvernului.".

"Aşadar, admiţând doar criticile de natură extrinsecă, Curtea Constituţională nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art.I pct.18 din legea criticată, şi anume cu referire la art.411 -art.413 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, texte prin care se introduce interdicţia cumulului pensiei cu veniturile salariale plătite din fonduri publice".

În şedinţa de miercuri, CCR a decis că asumarea răspunderii pe Legea bugetului este constituţională, la fel şi ordonanţa prin care a fost adoptat Codul administrativ.

În schimb, CCR a stabilit că legea pentru abrogarea OUG 114 nu este constituţională.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pana la sfarsitul anului au tot timpul se se prununte caci dupa aceea oricum nu mai conteaza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb