CCR:  Codul administrativ este neconstituţional

V.D.
Politică / 6 noiembrie 2018

Codul administrativ este neconstituţional

Curtea Constituţională a admis obiecţiile de neconstituţionalitate vizând Codul administrativ - care, printre altele, introducea pensii speciale pentru aleşii locali - stabilind că legea este neconstituţională în ansamblul ei, pentru că nu a fost consultat Consiliul Economic şi Social şi nu a fost respectat principiul bicameralismului.

Curtea a analizat obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ formulate de un număr de 44 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România şi Partidului Mişcarea Populară şi 6 deputaţi neafiliaţi, şi, respectiv, de Preşedintele României.

Constatând identitatea de obiect al acestor sesizări, Curtea Constituţională a dispus conexarea cauzelor.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind Codul administrativ al României este neconstituţională, în ansamblul ei, fiind contrară prevederilor art.141 raportat la art.1 alin.(5), precum şi celor ale art.61 alin.(2) şi ale art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţie", anunţă CCR.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat, pe de o parte, că legea criticată a fost adoptată fără ca avizul Consiliului Economic şi Social să fi fost solicitat cu prilejul declanşării procedurii parlamentare de legiferare, astfel cum prevede art.141 raportat la art.1 alin.(5) din Constituţie, cu referire la art.1 alin.(1) şi art.2 alin.(1) şi (2) din Legea nr.248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că unele texte au fost adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu nerespectarea principiului bicameralismului, prevăzut de art.61 alin.(2) din Legea fundamentală, şi/sau a regulilor privind distribuirea competenţelor decizionale între cele două Camere, rezultate din prevederile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţie.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb