Curtea Constituţională discută astăzi, sesizările opoziţiei şi ale preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Codul administrativ, adoptat în iulie şi care prevede, între altele, acordarea de pensii speciale aleşilor locali.
Pe ordinea de zi a şedinţei CCR de astăzi figurează Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României formulată de un număr de 44 de deputaţi PNL, USR şi PMP şi 6 deputaţi neafiliaţi, precum şi Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României formulată de Preşedintele României.
Proiectul de lege privind Codul administrativ a fost adoptat în 9 iulie de Camera Deputaţilor, cu 175 de voturi "pentru", 33 de voturi "împotrivă" şi 15 abţineri. Proiectul prevede, printre altele, ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate şi, de asemenea, că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială. Opoziţia a criticat proiectul legislativ, acuzând "destructurarea funcţiei publice", în timp ce PSD susţine că proiectul este dorinţa coaliţiei de a eficientiza administraţia.
Preşedintele Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, în 31 iulie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ al României. Preşedintele susţine că, prin modul în care a fost adoptată, legea încalcă prevederile art. 61 alin. (2), art. 66 alin. (2) şi (3), ale art. 75 alin. (1), (2) şi alin. (4) coroborate cu cele ale art.73 alin. (3), precum şi cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, legea contravine normelor şi principiilor constituţionale.
1. Cât de constituționale sunt pensiile speciale
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2018, 09:01)
Opinia mea este ca in baza art. 16 (1) din Constituție puteau fi declarate neconstituționale toate pensiile speciale ( legile lor) conform " cetățenilor egali fără privilegii " . Cine poate considera ca pensia specială nu este un privilegiu ?
2. Fără privilegii
(mesaj trimis de Laurentiu în data de 20.09.2018, 10:34)
Toate pensiile așa zise speciale exced chiar noțiunea de privilegiu. Iar ce s-a făcut cu "specialii " din forul legiuitor, Prlamentul, poate fi considerat chiar exces de putere . O Curte Constituțională responsabilă ar trebui să considere neconstitutional orice astfel de plăți viagere care de fapt reprezintă o plată a cuiva din banii altora.