Comisia Europeană a adoptat deciziile de finanţare pentru trei proiecte în valoare de peste 400 milioane euro, destinate modernizării şi dezvoltării infrastructurii naţionale de transport, potrivit unui comunicat remis miercuri de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), informează NewsIn.
Cele trei proiecte au fost depuse în cadrul axei prioritare 2 - "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul creării unui sistem naţional de transport durabil" şi vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2013.
Unul dintre proiecte este cel privind "Reabilitarea DN24, limita de judeţ Galaţi - Vaslui - Crasna şi DN24B, Crasna - Albiţa" care are drept obiectiv reabilitarea a 94.718 km de drum naţional, între Galaţi - Vaslui - Crasna - Albiţa, are un buget total de 147.952.166 euro, din care 86.622.303 euro constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat.
De asemenea, un alt proiect pentru care a fost adoptată decizia de finanţare este cel de "Reabilitare a drumului naţional DN1H Zalău - Aleşd". Acesta are ca obiectiv reabilitarea a 69,334 km de drum naţional, între oraşele Zalău şi Aleşd. Proiectul are un buget total de 114.067.355 euro, din care 67.263.644 euro constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat.
Pentru cele două proiecte menţionate mai sus, beneficiarul este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.
Totodată, al treilea proiect aprobat vizează prelungirea digului de nord al portului Constanţa cu un tronson de 1.050 metri, respectiv de la 4.850 metri la 5.900 metri. Proiectul are un buget total de 143.990.000 euro, din care 57.875.480 euro constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat. Beneficiarul acestui proiect este Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. - Constanţa.