CE nu va mai acorda ajutoare de stat în agricultură, începând cu 2010

F.A.
Macroeconomie / 8 septembrie 2009

Comisia Europeană a decis că nu va prelungi acordarea ajutoarelor de stat din agricultură după anul 2009, în România, a declarat azi, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, la ieşirea de la audierea Comisiei de anchetă privind sistemul de irigaţii, potrivit NewsIn.

Ilie Sârbu a mai spus că începând cu 2010 nici în sectorul de irigaţii nu se vor mai acorda subvenţiile, fiind necesară găsirea unor soluţii alternative pentru a sprijini sectorul.

Directorul general al Direcţiei Generale Îmbunătăţiri Funciare şi Fond Funciar din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Valentin Apostol, a adăugat că România a primit în urmă cu zece zile răspunsul CE, prin care nu se aprobă acordarea de subvenţii în sectorul de irigaţii din 2010.

"Nu se mai dau în mod clar niciun fel de ajutoare de stat, nici subvenţiile din irigaţii, nici la apă, nici la energie. Sunt considerate ajutoare de stat şi, în prezent, lucrăm la găsirea unor soluţii de înlocuire", a explicat Ilie Sârbu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb