Aproape 2 treimi (63%) dintre europeni consideră că schimbările climatice sunt o problemă foarte gravă, iar 24% le văd drept una destul de gravă, şi majoritatea spun că guvernele, UE, industria şi cetăţenii nu se implică suficient în combaterea acestora, arată un Eurobarometru publicat azi, conform NewsIn.
Aproape jumătate (49%) dintre persoanele intervievate s-au declarat pregătite să plătească ceva mai mult pentru energia produsă din surse care emit mai puţine gaze cu efect de seră, în timp ce 27% au spus că nu vor să plătească mai mult. Jumătate din cei care sunt de acord să plătească în plus, nu ar da totuşi mai mult de 5%.
Potrivit Eurobarometrului, europenii sunt îngrijoraţi de schimbările climatice, iar 66% dintre ei cred că lupta împotriva acestora şi protecţia mediului pot duce la creşterea economică a UE. Eurobarometrul a fost comandat de Comisia Europeană şi a fost realizat în perioada august-septembrie 2009, printre 26.719 cetăţeni ai celor 27 de state membre ale UE.
Azi, şefii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiţii (BEI), Băncii Inter-Americane pentru Dezvoltare, Băncii Africane de Dezvoltare, Băncii Asiatice de Dezvoltare, Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţionale (FMI) s-au angajat să acorde asistenţă tehnică şi fonduri ţărilor în curs de dezvoltare pentru realizarea obiectivelor de mediu.















































