Cel mai important ziar din San Francisco merge spre faliment

F. A.
Companii #Media-Advertising / 25 februarie 2009

Cel mai important ziar din oraşul american San Francisco, The Chronicle, s-ar putea închide după ce, anul trecut, a înregistrat pierderi de peste 50 de milioane dolari, iar proprietarul publicaţiei, Hearst Corp, a anunţat concedierea unui număr semnificativ de angajaţi, notează Reuters.

Managerii publicaţiei nu au precizat numărul exact al concedierilor, însă pierderile înregistrate îi pun cei de la Hearts în faţa unei dileme, aceea dacă să vândă sau să închidă The Chronicles. Potrivit reprezentanţilor Hearst, ziarul a mers "pe minus" încă din 2001, adică la doar un an după achiziţionarea lui de către importantul trust de presă.

Un alt cotidian patronat de Hearst, Seattle Post, se află într-o situaţie similară, din cauza pierderilor şi a reducerii încasărilor din publicitate.

În urmă cu doar câteva zile, preşedintele grupului media Hearst, Cathie Black, afirma, într-un interviu preluat de AdAge, că evenimentele care apar în industria de comunicare, cum ar fi succesul anumitor publicaţii sau falimentul altora, nu trebuie legate neapărat de criză, care nu este decât o etapă a unui ciclu economic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb