Cenzorii au întrerupt transmisiunea cu dezbaterea Pence-Harris din SUA în momentul în care Beijingul era criticat

A.B.
Internaţional / 8 octombrie 2020

Cenzorii au întrerupt transmisiunea cu dezbaterea Pence-Harris din SUA în momentul în care Beijingul era criticat

Cenzorii din China au întrerupt transmisiunea dezbaterii de miercuri noapte dintre nominalizaţii la postul de vicepreşedinte în SUA în momentul în care actualul vicepreşedinte, Mike Pence, a început să critice Beijingul, relatează DPA şi Agerpres.

În timp ce Mike Pence, nominalizarea republicanilor la un nou mandat de vicepreşedinte, şi Kamala Harris, propunerea democraţilor, dezbăteau gestionarea pandemiei de coronavirus, transmisiunea de la postul american de televiziune CNN s-a întrerupt brusc în China.

Pence începuse să critice China spunând că ea "este de vină", moment în care sunetul a fost tăiat şi a apărut o imagine-test pe care scria 'fără semnal - vă rugăm aşteptaţi'.

Când subiectul dezbaterii s-a schimbat, transmisiunea a fost reluată.

Cenzorii chinezi intervin permanent pentru a bloca diverse materiale difuzate de posturile americane dacă acestea ajung la acuzaţii la adresa Chinei sau la relatări din interiorul ţării.

Înainte ecranul pur şi simplu devenea negru, însă acum câteva luni a început să apară imaginea-test, cu mesajul legat de o posibilă pierdere a semnalului.

Postul CNN nu poate fi văzut decât în locuinţele unde trăiesc străini sau în hotelurile internaţionale sau de către unele autorităţi ori instituţii academice, notează DPA.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb