Crypto

CIOLACU:"Depunem moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii şi vom chema la audieri responsabilii campaniei de vaccinare"

J.P.
Politică / 27 ianuarie

"Depunem moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii şi vom chema la audieri responsabilii campaniei de vaccinare"

Partidul Social Democrat intenţionează să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, odată cu reluarea activităţii parlamentare şi să îi cheme la audieri pe responsabilii campaniei de vaccinare anti-COVID, a anunţat marţi seara liderul acestei formaţiuni, Marcel Ciolacu, relatează Agerpres.

"Oamenii politici, când au de-a face cu sănătatea românilor şi cu viaţa noastră, să-şi asume responsabilitate clară politic. Am ajuns în situaţia aberantă în care ministrul Sănătăţii spune că nu are încredere în datele pe care le gestionează el şi ministerul pe care îl conduce. Noi nu putem depune o moţiune simplă unui grup interguvernamental, dar în schimb vom depune, începând cu 1 februarie, o moţiune simplă, clară, către ministrul Sănătăţii. Poate nu înţelege că pandemia ţine de Ministerul Sănătăţii. (...) Noi, PSD, vom depune o moţiune simplă şi vom chema la audieri", a spus Ciolacu într-o intervenţie telefonică la RTV.

Preşedintele PSD a declarat că vor fi chemaţi la audieri responsabilii campaniei de vaccinare şi că prim-ministrul Florin Cîţu ar trebui să îşi dea demisia dacă, până în luna septembrie, vaccinul nu va ajunge la 10,4 milioane de români, aşa cum s-a estimat.

"La 1 februarie, începe sesiunea parlamentară şi vom chema la audieri pe cei responsabili de acest haos în campania de vaccinare şi de testare (...). Ei deja vorbesc numai de vaccinare, fără să aibă vaccin şi fără să aibă reguli foarte clare. Mai mult, asistăm la cea mai mare anomalie: Guvernul nu are nicio responsabilitate, nu îşi asumă nimic, doar vin şi ne fac promisiuni. Am înţeles de la domnul Cîţu că până în septembrie vor fi vaccinaţi 10,4 milioane de români - aşa a declarat domnia sa. Ce se întâmplă dacă la 1 septembrie noi nu avem vaccinaţi 10,4 milioane de români? Orice om politic responsabil, fie şi domnul Cîţu, cu toate că nu arată responsabil, îţi pui demisia: domnule, dragi români, nu sunt în stare să îmi duc la îndeplinire sarcina pe care mi-aţi încredinţat-o", a afirmat Ciolacu.

Liderul social-democrat consideră că nu există un plan coerent privind vaccinarea anti-COVID şi că, în acelaşi timp, a fost "abandonată" testarea.

"Pur şi simplu, noi am abandonat testarea. Noi deschidem şcolile, în timp ce restul ţărilor din Europa intră în lockdown ca să vaccineze şi să testeze, concomitent, cât mai mulţi oameni. Noi deschidem şcolile fără nici măcar să testăm rapid profesorii. Pur şi simplu, nu au niciun plan coerent, întotdeauna găsesc excepţii: trebuie să se vaccineze şi nu ştiu cine înaintea celor cu probleme de sănătate sau persoanelor vulnerabile. Întotdeauna descoperim alte şi alte excepţii şi s-a blocat tot sistemul", a mai spus Marcel Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Voi depuneti motiune de cenzura...voi...astia care o buna perioada la inceputul epidemiei va afisati peste tot fara masca...si care ati fost impotriva carantinei...de fapt ati fost impotriva a orice...

    1. ar fi fost bine daca s-ar fi afisat fara masca si impotriva carantinarii , dar n-au facuto ! sint la fel de mizerabili ca si cei de la putere , adica fascistii si neomarxistii !

    De data asta are dreptate. E un haos generalizat, o multime de exceptii, mii de smecheri de 30 40 de ani s au vaccinat peste rand. Nu mai zic de aberatia cu persoanele din institutiile esentiale, chipurile. De ce or fi asa esentiali angajatii din ministere, dintre care multi lucreaza de acasa sau nu lucreaza de loc din martie anul trecut? Vanzatoarele din magazine, care au stat in aglomeratie de la inceputul pandemiei ca sa avem toti ce manca, n or fi esentiale? Nu, ca nu lucreaza la stat, doar carnatii de la stat sunt esentiali...Scriitorii, care lucreaza de acasa, ca n or scrie prin autobuz sunt si ei esentiali, bagati prin fata la vaccinare.. Si multi altii, confirmand haosul si aranjamentele clasice ale unui stat corupt si incompetent, ca de obicei.

    1. mai lasati-o jos pe asta cu bagatul in fata , ca macane ! la ce sa te bagi in fata ?

    Psd este îndreptățit sa-i ia la intrebari. Responsabilul col Gheorghiță ar trebui demis pt haosul l creat prin aprobarea înscrierii nstituțiilor " speciale" peste rând în afara platformei. Și da, cred că în septembrie cineva trebuie sa-si dea demisia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

02 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4161
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6329
Gram de aur (XAU)Gram de aur225.4539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro