Premierul Florin Cîţu precizează că le-a solicitat reprezentanţilor organizaţiei patronale Concordia, în cadrul unei întâlniri desfăşurate, luni, la Palatul Victoria, să susţină campania de vaccinare anti-COVID, subliniind că implicarea mediului de afaceri în acest proces este esenţială.
"Am avut astăzi o discuţie foarte bună cu reprezentanţii organizaţiei patronale Concordia despre cum putem accelera campania de vaccinare împotriva COVID-19. Avem acelaşi obiectiv: prin imunizarea cât mai multora dintre noi, să aducem mai aproape normalitatea. Am solicitat patronatelor să susţină campania de vaccinare şi le-am readus aminte că orice companie are posibilitatea de organiza centre de vaccinare pentru angajaţi şi familiile lor. Implicarea mediului de afaceri este esenţială, iar Guvernul vine cu oferirea sprijinului logistic", a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2021, 20:46)
ORANGUTAN CIUFULITSATANIST UNDE SUNT MILIOANE LE DE PERSOANE VACCINATE. TU CREZI CA ROMANI SUNT PROSTI. ACUM ÎNGENUNCHEZE CUM FACE ȘEFUL TĂU CRIMINALUL ÎN SERIE DE LA COTROCENI LA GAY DE LA BRUXELLES LA PATRONATE CA SA VA AJUTE CU MINCIUNILE VOASTRE SATANISTE. SPINZURATII VA CRIMINALILOR ÎN SERIE, HITLERISTI LOR, SATANIȘTILOR. AȚI DISTRUS ROMÂNIA. AȚI ÎNGROPAT TARA ÎN DATORII ATI SĂRĂCIT ROMANII CA SA FIȚI SLUGILE LUI ANTICRIST ȘI SA FIȚI PUȘI LA GUVERNARE DE GAY DE LA BRUXELLES.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2021, 20:59)
te-ai morcovit si incepi sa foflosesti alte metode de a determina/costrange/santaja oamenii pentru vaccinare
ca totul este o mare facatura o dovedeste si faptul ca sunt foarte multi imunizati pe cale naturala, fara vaccin cu toate acestea, asta este schema voastra marsava de joc si nu abdicati de la ea
va credeti vesnici si puternici pana va va ajunge din urma plata pentru toate aceste magarii comise la comanda!
3. Implicarea patronilor in vaccinare...
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2021, 21:59)
Implicarea patronilor in vaccinare...e una dintre cele mai ticaloase masuri neo-staliniste de care putea sa fie capabil embrionul de Catzu...
Salariatii, nu au ca obiectiv "imunizarea celor mai multi dintre noi", ci salarii cat mai babane sa aiba ce pune pe masa prin urmare e ilegal si abuziv sa se exercite vreo presiune patronala asupra lor in acest sens.
E santaj pur ce face Catzu la adresa populatiei civile si va fi linsat politic in cel mai scurt timp chiar de propriul partid de doi lei...
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2021, 22:15)
Cei 3 ce au comentat mai sus , iar nu au mai luat tratamentul...
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2021, 22:53)
APEL CATRE TOTI SALARIATII PRESATI DE ANGAJATORI
Luati aminte la cum procedeaza personalul medical. "Am alergii" (la diverse chimicale, cosmetice). Si discutia se termina. Nu va vaccinati decat daca v-ati informat temeinic, cunoasteti riscurile efectelor adverse si mai ales daca nu stiti sa va igienizati, sa va spalati pe maine, pe fata, gat, nas, gura de MULTE ori pe zi, si mai ales dupa contactul cu un corp sau om strain. De exemplu, daca ati facut gripa des, asta inseamna ca nu va place igiena si o sa faceti si Covid. Daca va vaccinati sau nu, este decizia voastra.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2021, 10:23)
Apel către toți bolnavii psihici și postaci. Luați o pauză de la delir, respectiv propagandă mincinoasă. Relaxați-vă.