Ciucă: 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul lui 2028

A.F.
Politică / 2 noiembrie

Ciucă: 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul lui 2028

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o creştere a salariului mediu net de la 5.000 lei, cât este în prezent, la 7.000 lei, conform Agerpres.

"PNL vine cu modelul economic liberal. PNL va menţine cota unică de impozitare şi va avea o guvernare orientată spre dezvoltarea investiţiilor economice. Este o iluzie să credem că suprataxarea celor care muncesc şi a mediului privat va aduce mai mulţi bani la buget, bani pe care eventual PSD să-i risipească pe măsuri populiste, cu sinecuri de partid. Suprataxarea inhibă iniţiativa şi distruge firmele private, afectează grav economia. Pentru a scădea deficitul, PNL va întări disciplina financiară prin reforme instituţionale şi reducerea cheltuielilor statului. Estimăm că prin politici de dezvoltare şi investiţii vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028. Vom creşte salariul mediu net pe economie de la 5.000 lei, cât este în prezent, la 7.000 lei până la finalul mandatului. Dacă acela care munceşte nu trăieşte semnificativ mai bine decât acela care nu munceşte, înseamnă că statul este incorect, iar societatea nu va prospera", a spus liderul liberal la evenimentul de prezentare a programului de guvernare al PNL.

Potrivit acestuia, o altă măsură susţinută de PNL este majorarea etapizată a contribuţiei la pilonul doi de pensii, de la 4,75% la 6%.

"Trebuie să spunem că numai datorită PNL avem astăzi cota unică şi pilonul doi de pensii. PSD a vrut să le desfiinţeze. PSD a vorbit despre impozitul progresiv şi despre naţionalizarea pilonului doi de pensii. Aşa că nu cred ce promite PSD azi, când spune că nu va mări taxe. Am văzut programul lor, nu cred nimic, pentru că îi cunosc şi ştiu ce vorbeau până acum. Suntem în campanie şi nu vor să piardă voturi. Dar dacă binomul PSD-AUR ajunge să pună mâna pe putere, adio cotă unică, adio bani din pilonul doi de pensii, adio microîntreprinderi", a spus Nicolae Ciucă.

În ceea ce priveşte tinerii, acesta a precizat că PNL are ca prioritate creşterea calităţii serviciilor publice de educaţie.

"Orientăm sistemul de învăţământ către nevoile elevilor, iar prin învăţământul dual, conectăm şcoala la cerinţele de pe piaţa muncii. Nu cum au spus unii că tinerii pleacă din ţară pentru că nu stăpânesc o meserie. (...) Vom include toate şcolile în programul masă sănătoasă. Este programul Partidului Naţional Liberal. Ne dorim ca fiecare judeţ să ofere oportunitatea, învăţământul lui dual, iar absolvenţii să intre pe piaţa muncii având deja o experienţă. Vom investi în această formă de educaţie pentru a include peste 100.000 de tineri pe parcursul anilor următori", a transmis preşedintele PNL.

Totodată, programul de guvernare al partidului prevede şi continuarea susţinerii programelor Prima Casă şi Noua Casă.

"Vom continua majorarea pensiilor pe măsură ce România se dezvoltă, vom avea grijă, aşa cum ne-am asumat, de seniorii noştri", a mai spus Ciucă.

De asemenea, programul PNL vizează şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare prin programul Anghel Saligny.

"Cel mai recent proiect, putem să-i spunem istoric, al PNL, care va moderniza România, este programul Anghel Saligny. (...) Ne-am luptat pentru finanţarea lui când partidul doamnei Lasconi se opunea şi vă promit că îl vom duce până la capăt. (...) Extindem reţelele de apă şi canalizare cu 2.400 km şi conectăm 700.000 de gospodării, aducând servicii esenţiale mai aproape de oameni prin dezvoltarea programului Anghel Saligny Plus. Totodată, trebuie să avem în vedere proiecte pentru reţelele de gaz şi pentru asfaltare", a mai afirmat preşedintele PNL.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Tot rominul verde si neos va veni la vot sa voteze ciuca .Va fi o prezenta la vot nemaiintilnita vreodata .

    1. PNL istii ne insulta inteligenta,au impresia ca am uitat perioada pandemiei cand ciuca scotea taburile pe stradă, amenzile astronomice, dictatura din pandemie ,sacii negri unde băgau decedați cica de covid dezbrăcați,vaccinarea obligatorie,

    In primul rand nu ar fi trebuit deturnate fondurile de pensii. Acum avem 2 fonduri, deci platim de 2 ori pentru administrare. O mana de oameni traiesc extraordinar de bine pe spatele majoritatii.

    Grasunelu, nici in turul 2 nu intri, tati!

    La fiecare alegeri parca alunecam cu o treapta mai jos cu lista candidatilor. Oare au plecat din tara toti oamenii capabili?

    Tipul ăsta e varză rău de tot,va fi sluga perfectă pentru comisia europeană, pentru Ursula și pentru americani, sloganul său va fi "da să trăiți" în fond pentru o colonie este președintele potrivit,ceea ce privește locurile de muncă o minciună de doi bani de campanie electorală

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb