Claudiu Năsui a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti

J.P.
Politică / 11 ianuarie

Claudiu Năsui a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti

Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Claudiu Năsui, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, E.S. Laurence Auer, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Agenda discuţiilor s-a concentrat asupra priorităţilor noii Foi de parcurs a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, semnat în luna octombrie a anului trecut. Partenerii de dialog au convenit continuarea şi actualizarea acestora în vederea consolidării relaţiilor dintre Franţa şi România şi a diversificării cooperării bilaterale şi la nivel european.

Ministrul Claudiu Năsui a apreciat prezenţa economică franceză şi interesul companiilor franceze de a investi în România, exprimat şi de către reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa-România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), cu prilejul vizitei guvernamentale române la Paris din toamna anului trecut.

Ministrul Năsui şi-a exprimat determinarea de a facilita accesul investitorilor francezi pe piaţa românească prin accelerarea debirocratizării şi asigurarea unui cadru legislativ predictibil, favorabil iniţiativelor antrenoprenoriale.

Cei doi oficiali au convenit continuarea dialogului cu investitorii francezi la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii ai acestora, pentru a analiza oportunităţi concrete de investiţii pentru companiile franceze în România în domenii de interes comun.

La reuniune au participat şi Diana Codău, Director general al Direcţiei Generale Comerţ Exterior, Savian Boroancă, consilier ministru şi Pierre Lignot, consilier economic al ambasadei Franţei.

În primele 9 luni ale anului 2020, volumul schimburilor bilaterale a fost de 5,64 mld. EUR, în scădere cu 16,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care exporturile 2,94 mld. EUR, iar importurile 2,7 mld. EUR.

Balanţa comercială a înregistrat un excedent pentru România de 232,26 mil. EUR, în scădere de la 392,18 mil. EUR în aceeaşi perioadă a anului 2019. Aceste scăderi se datorează crizei generate de COVID-19.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. A primit lista cu ce are de 'donat' francezilor.

    1. Iohannis cu PNL cotizeaza la Nemti ,iar Ciolos cu USR la francezi. UDMR,da si ei ce mai ramane lui Orban al Ungariei,romanii,dai dracu sa se descurce ,ca acus vine primavara,da iarba,urzicile si stevia si sa zica mersi ca nu le pun Stapanii care conduc azi tara si pe ele taxe.!

    Bai Mr Bean, neomarxist si nasos, tu te-ai dus la intalnire cu ambasadorul Frantei, ca un adevarat slugoi ce-si respecta statutul, ca sa primesti "foaia de parcurs", in care apar scrise toate obiectivele economice romanesti care trebuie predate moca, firmelor si corporatiilor frantuzesti! Apoi, poti sa-l strangi in brate, pe celebrul tau ursulet de plus!

Ziarul BURSA

27 ianuarie

Citeşte Ziarul BURSA din 27 ianuarie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro