Clubul Întreprinzătorului Român organizează 11 cursuri dedicate antreprenorilor

F. A.
Bănci-Asigurări / 22 septembrie 2010

Clubul Întreprinzătorului Român (CIR), fondat de Banca Transilvania, are, pentru luna septembrie, o agendă plină de evenimente organizate în toată ţara: nu mai puţin de 11 cursuri cu teme de actualitate. Acestea se adresează tuturor membrilor CIR, care se bucură de gratuităţi şi de o reţea discount-uri pentru diferite produse şi servicii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Până la finalul lunii vor mai fi organizate întâlniri cu membrii CIR din Alba Iulia, Bacău, Tulcea, Cluj-Napoca, Slobozia şi Călăraşi. Subiectele lunii septembrie sunt dintre cele mai diverse: "Cum să-ţi conduci afacerea pe timp de criză"; "Cashflow-ul, instrument esenţial în condiţii de criză"; "Finanţări pe termen lung pentru IMM-uri, fonduri structurale în 2010"; "Strategii de revitalizare organizaţională" şi "Fonduri europene pentru dezvoltarea microîntreprinderilor".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb