Cluj Napoca şi Bucureşti găzduiesc cele mai bune filme montane din lume

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 23 mai

Cluj Napoca şi Bucureşti găzduiesc cele mai bune filme montane din lume

Iubitorii de drumeţii şi de cinematografie au prilejul să îmbine cele două pasiuni. Cele mai bune filme montane din lume ajung din nou la Cluj Napoca şi Bucureşti, la cea de-a treia ediţie Banff World Tour Romania, circuitul internaţional al prestigiosului Festival de Film Montan de la Banff (Canada). Potrivit organizatorilor, la Cluj-Napoca proiecţiile vor fi găzduite de Cinema "Florin Piersic" (24 mai), iar la Bucureşti de Muzeul Ţăranului Român (7 iunie). Vor fi prezentate nouă filme cu un spectru variat de activităţi specifice activităţilor în natură, outdoor. Pe lângă sporturi deja consacrate precum schiul, căţărarea, caiacul sau ciclismul montan (MTB), cei din sală vor avea ocazia să vadă filmul unei expediţii îndelung planificate în Oceanul Arctic şi la Polul Nord, premiat de juriul internaţional sau filmul spaniol despre redescoperirea unei practici străvechi a ciobanilor din insulele Canare, o modalitate inedită de deplasare în teren montan accidentat. Circuitul românesc din acest an este realizat în parteneriat cu Asociaţia de Ecoturism din România (AER), ai căror reprezentanţi vor prezenta publicului destinaţiile de ecoturism din Carpaţi. Evenimentul este organizat de Asociaţia de Educaţie şi Cultură Outdoor (AECO), cu sprijinul deosebit al Ambasadei Canadei în România. Festivalul de film montan de la Banff este cel mai mare şi unul dintre cele mai prestigioase festivaluri cu tematică outdoor din lume - un concurs internaţional de filme şi documentare despre cultura, sportul şi mediul montan. Evenimentul are loc anual în Canada începând din 1976, iar circuitul mondial Banff World Tour are loc în peste 40 de ţări şi 550 de oraşe pe glob.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro