Acţiunile producătorului chinez de vehicule electrice Xpeng au scăzut cu peste 9% la bursa din Hong Kong, după ce compania a prezentat estimări sub aşteptări pentru livrările din trimestrul al treilea, deşi divizia sa de robotică a atins o evaluare de peste 6,3 miliarde de dolari într-o rundă de finanţare, potrivit postului de televiziune CNBC.
Titlurile listate în Statele Unite au încheiat şedinţa de tranzacţionare de luni în scădere cu 8,5%, conform sursei citate. Grupul a raportat o pierdere netă de 1,34 miliarde de yuani (200 de milioane de dolari) în trimestrul al doilea, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile au urcat cu 8%, până la 19,74 miliarde de yuani, notează postul menţionat. Compania estimează livrări cuprinse între 115.000 şi 121.000 de vehicule pentru al treilea trimestru din 2026, transmite sursa citată.
Analiştii băncii Citi au precizat că ţintele de livrări au dezamăgit investitorii din cauza blocajelor pe lanţurile de aprovizionare ce au afectat producţia modelului MONA L03, instituţia financiară reducând uşor preţul ţintă pentru acţiunile companiei, conform canalului de ştiri.
Divizia de robotică a atras peste 900 de milioane de dolari într-o primă rundă de finanţare condusă de IDG Capital, cu participarea Gaorong Ventures şi susţinerea investitorilor strategici Tencent şi Alibaba, tranzacţie ce plasează evaluarea unităţii la peste 6,3 miliarde de dolari, informează CNBC.
„Compania urmăreşte o nouă etapă de producţie de masă la nivel global şi implementare comercială pentru roboţi umanoizi avansaţi”, a declarat Brian Gu, Vice Chairman şi Co-President la Xpeng, potrivit postării citate de sursa menţionată.
Banca Citi estimează că activitatea de vehicule electrice a Xpeng are o valoare implicită de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, nivel similar cu evaluarea noii divizii de robotică, notează publicaţia. Instituţia bancară consideră finanţarea atrasă un factor pozitiv pe termen lung şi menţionează că producătorul auto poate transfera expertiza din algoritmi, modele de inteligenţă artificială şi cipuri către segmentul roboţilor umanoizi, arată sursa citată.
„Compania va vinde mai mulţi roboţi decât automobile în următorii zece ani”, a declarat He Xiaopeng, CEO la Xpeng, conform datelor transmise de sursa citată.
Producătorul cu sediul în Guangzhou a prezentat a doua generaţie de roboţi umanoizi şi a dezvoltat o divizie de vehicule zburătoare, menţionează postul de televiziune. Deşi compania a recuperat cotă de piaţă prin lansarea brandului accesibil Mona, menţinerea ritmului de vânzări rămâne dificilă pe fondul încetinirii generale a pieţei de maşini electrice din China, transmite CNBC.





















































Opinia Cititorului