CNP prognozează o creştere reală a PIB-ului de 1,7%

F. A.
Macroeconomie / 23 martie 2012

Comisia Naţională de Prognoză estimează că Produsul Intern Brut (PIB) pe anul 2012 va avea o creştere reală de 1,7%, la valoarea de 609,6 miliarde de lei, în cadrul prognozei interimare de primăvară a principalilor indicatori macroeconomici pentru anul 2012.

Exportul de bunuri şi servicii va avea o creştere de 4%, faţă de 9,9% în 2011, pe când importul de bunuri şi servicii va înregistra o creştere de 7,9%, mai mică decât cea din 2011, de 10,5%.

Creşterea preţurilor de consum va fi de 3,5%, mai mare decât valoarea înregistrată în 2011, de 3,14%, dar cu o medie anuală mai scăzută, de 3%, comparativ cu 5,79%, anul precedent.

Consumul final va înregistra o creştere de 1,9%, anul acesta, în timp ce contul curent va avea un deficit de 7.230 milioane de euro.

Deflatorul PIB, care reprezintă creşterea generală a preţurilor din economie, va creşte cu 3,7%, faţă de 8,1%, înregistrat în 2011, iar câştigurile salariale medii brut şi net vor fi de 2.117, respectiv 1.540 lei, o creştere de 4,5%, respectiv 4,2% faţă de valoarea înregistrată anul precedent.

De asemenea, cursul de schimb mediu lei/euro va fi de 4,35 în 2012, potrivit CNP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb