Coaliţia de guvernare - o nouă şedinţă pe tema bugetului

E.M.
Politică / 6 februarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

O nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare pe tema bugetului de stat pe acest an are loc astăzi la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a venit la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, urmând să continue discuţiile pe marginea proiectului de buget pe 2019.

Anterior, la biroul lui Dragnea a venit şi deputatul ALDE Varujan Vosganian.

Conform unor surse politice, la discuţii ar urma să fie invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Asociaţiei Municipiilor din România, informează Agerpres.

La întâlnire vor participa şi reprezentanţi ai UDMR, au menţionat sursele citate.

Liderii coaliţiei de guvernare au avut discuţii şi luni şi marţi pe tema bugetului de stat pe 2019.

În principal, s-a discutat problema alocărilor bugetare pentru comunităţile locale, în contextul în care săptămâna trecută Asociaţia Municipiilor din România a respins categoric propunerile Ministerului Finanţelor Publice privind preluarea integrală a unor categorii de cheltuieli descentralizate şi a solicitat Executivului să asume integral de la bugetul de stat cheltuielile privind protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi, conform programului de guvernare.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0378
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4517
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9272
Gram de aur (XAU)Gram de aur483.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb