Comisia Europeană anunţă că 23 de noi proiecte de cercetare vor primi fonduri UE

S.B.
Internaţional / 11 august 2020

Comisia Europeană anunţă că 23 de noi proiecte de cercetare vor primi fonduri UE

Comisia Europeană a anunţat azi că va sprijini 23 de noi proiecte de cercetare cu 128 de milioane euro ca răspuns la pandemia de coronavirus în curs, arată un comunicat de presă al instituţiei. Finanţarea pusă la dispoziţie prin programul de cercetare şi inovare al UE Orizont 2020 face parte din angajamentul asumat de Comisie de a consacra 1,4 miliarde de euro iniţiativei privind răspunsul mondial la coronavirus, lansată de preşedinta Ursula von der Leyen în mai 2020, informează news.ro.

Cele 23 de proiecte selectate pentru finanţare implică 347 de echipe de cercetare din 40 de ţări, inclusiv 34 de participanţi din 16 ţări din afara UE, potrivit unui comunicat de presă al CE remis marţi News.ro.

Potrivit sursei citate, finanţarea va permite cercetătorilor să combată pandemia şi consecinţele acesteia prin consolidarea capacităţii industriale de producţie şi implementare a unor soluţii uşor accesibile, să dezvolte tehnologii medicale şi instrumente digitale, să îmbunătăţească înţelegerea efectelor comportamentale şi socioeconomice ale pandemiei şi să înveţe din experienţa tratării unor grupuri mari de pacienţi (cohorte) din întreaga Europă. Aceste acţiuni de cercetare completează eforturile anterioare de elaborare a diagnosticelor, tratamentelor şi vaccinurilor.

"Finanţarea de urgenţă din cadrul programului 2020 va permite cercetătorilor să elaboreze rapid soluţii cu şi pentru pacienţi, lucrători din domeniul sănătăţii, spitale, comunităţi locale şi întreprinderi. Rezultatele obţinute le vor permite acestora să fie mai bine pregătiţi şi să supravieţuiască infecţiilor cu coronavirus. Este încurajator să asistăm la mobilizarea atât de rapidă şi de puternică a comunităţii cercetătorilor", Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, conform sursei citate.

La rândul său, comisarul pentru piaţă internă Thierry Breton a spus că proiectele vor fi o parte esenţială a răspunsului pe termen lung la epidemia de coronavirus.

"Răspunsul excelent la această cerere arată bogăţia de idei noi de combatere a coronavirusului, inclusiv a noilor soluţii digitale în materie de sănătate. Soluţiile şi tehnologiile digitale ne-au permis să rămânem conectaţi şi să interacţionăm unii cu alţii în perioada de izolare. Ele vor constitui, de asemenea, o parte esenţială a răspunsului pe termen lung la acest virus şi vor contribui la sporirea rezilienţei noastre", a precizat Thierry Breton, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb