Comisia Europeană (CE) a anunţat azi că estimează că măsurile de combatere a crizei economice luate la nivelul blocului comunitar în ce priveşte restabilirea canalelor esenţiale de credit vor duce la redresarea treptată a economiei începând cu sfârşitul lunii 2009.
Noile state membre, care se confruntă în prezent cu o încetinire accentuată a creşterii economice, sunt sprijinite prin fondurile substanţiale disponibile în cadrul politicii de coeziune a UE, inclusiv prin mecanismul pentru balanţele de plăţi, care permite Uniunii să vină în sprijinul statelor membre aflate în afara zonei euro şi care au nevoie de asistenţă temporară.
În plus, dispoziţiile armonizate din domeniul concurenţei şi al ajutoarelor de stat vor asigura condiţii de egalitate pentru companii, a anunţat Comisia, la aniversarea a cinci ani de când blocul comunitar a acceptat 10 state membre noi din Europa Centrală şi de Est.
Uniunea Europeană extinsă a devenit în prezent cel mai mare spaţiu economic integrat din lume, reprezentând peste 30% din produsul intern brut mondial şi mai mult de 17% din comerţul global. Venitul pe cap de locuitor în noile state membre a crescut de la 40% din media vechilor state membre în 1999, la 52% în 2008, în timp ce creşterea economică medie a fost de 5,5% pentru perioada 2004-2008, în raport cu 3,5% pentru perioada 1999-2003.

















































