COMISIA EUROPEANĂ: Sistemul preţurilor angro pe piaţa gazelor e contrar cerinţelor juridice ale UE

L.A.
Politică / 7 martie 2019

Sistemul preţurilor angro pe piaţa gazelor e contrar cerinţelor juridice ale UE

Comisia Europeană a decis astăzi, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru nepunerea corectă în aplicare a anumitor cerinţe prevăzute de Directiva privind gazele naturale şi de Regulamentul privind siguranţa furnizării de gaze.

"Aceste instrumente vizează asigurarea competitivităţii pe pieţele gazelor din UE, garantând în acelaşi timp aprovizionarea în condiţii de securitate a gospodăriilor şi a altor clienţi care necesită o protecţie specială", precizează CE, conform News.ro.

În urma analizării măsurilor legislative adoptate de România în decembrie 2018, Comisia a constatat că sistemul preţurilor angro reglementate, nou introduse pe piaţa gazelor din România, este contrar cerinţelor juridice ale UE.

De asemenea, Comisia consideră că aceste măsuri nu sunt adecvate pentru atingerea în mod sustenabil a obiectivului de a proteja consumatorii casnici împotriva creşterilor excesive de preţ, scrie News.ro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb