Comisie întrunită pentru analiza contractului cu Nokia

F. A.
Macroeconomie / 6 octombrie 2011

Azi, la sediul Consiliului Judeţean Cluj, a avut loc, la iniţiativa preşedintelui forului judeţean, Alin Tişe, întrunirea comisiei desemnate de către plenul Consiliului Judeţean Cluj pentru analiza contractului cu Nokia, potrivit unui comunicat de presă.

"Am discutat şi despre problemele sociale generate de plecare Nokia şi am decis, în condiţiile în care în contract nu se regăseşte această prevedere în sarcina Consiliului Judeţean, să ne implicăm în negocierile derulate între sindicate şi Nokia. De asemenea, am stabilit poziţia Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte negocierile cu Nokia referitor la preluarea halelor în care fabrica şi-a desfăşurat activitatea. În ceea ce priveşte posibilitatea sosirii altor investitori în parcurile noastre industriale, pot să vă spun că discuţiile sunt în prag de finalizare cu două societăţi", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb