Compania Germanwings, câştigătoare la categoria zbor

F. A.
Companii #Transporturi / 11 august 2010

Compania Germanwings a primit puncte pe baza unor criterii stabilite, linia germană fiind desemnată câştigătoare.

Compania a înregistrat 55 de puncte, cel mai mare punctaj dintre toate liniile aeriene. Criteriile la care s-au obţinut cele mai mari punctaje au fost preţul, distanţa dintre scaune, punctualitatea şi programul de zbor, informează un comunicat remis redacţiei.

Organizatorii testelor au declarat: "Atunci când vorbim despre costuri este recomandat să aruncăm o privire atentă, pentru că de multe ori un preţ atractiv poate arăta în realitate foarte diferit. Este de dorit o transparenţă mai mare în privinţa acestui aspect, aşa cum de altfel recomandă şi ordonanţa UE. Compania aeriană Germanwings este dovada că se poate lucra fair şi transparent."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb