Comunicate de presă

4 iulie 2013

CNIPMMR dezaprobă un proiect de modificare a legii privind Camerele de Comerţ din România

F. A.Comunicate de presă / 4 iulie 2013

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) îşi exprimă poziţia de dezaprobare a proiectului de modificare a legii privind Camerele de Comerţ din România care instituie obligativităţi pentru toate societăţile comerciale sub sancţiunea amenzii contravenţionale de până la 10.000 lei, potrivit unui comunicat de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

CA Technologies lansează noi funcţionalităţi

F.A.Comunicate de presă / 2 iulie 2013

Compania CA Technologies va lansa noi soluţii şi funcţionalităţi care ajută organizaţiile să beneficieze de avantajele mobilităţii şi să îmbunătăţească modalităţile de interacţiune cu angajaţii şi clienţii, arată un comunicat de presă.

Tarife mai mici în roaming de la Orange

F.A.Comunicate de presă / 1 iulie 2013

Orange anunţă că, începând de astăzi, clienţii săi care călătoresc sau se află în vacanţă în străinătate vor plăti mai puţin pentru apelurile de voce, internet şi pentru SMS-urile trimise, conform unui comunicat de presă.

CEC Bank lansează serviciul Info SMS

F.A.Comunicate de presă / 1 iulie 2013

CEC Bank a lansat serviciul Info SMS dedicat clienţilor persoane fizice, posesori de carduri de debit şi de credit, prin care aceştia sunt informaţi, printr-un simplu mesaj pe telefonul mobil, despre tranzacţiile efectuate cu cardul, soldul...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo