BVB Scăderi pe linie pentru indici

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 septembrie

Scăderi pe linie pentru indici

Tranzacţiile cu acţiuni OMV Petrom - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu deprecierile uşoare ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 0,33%, până la 34.337 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de performanţă al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,43%, la 6.607 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 76,4 milioane de lei, uşor sub suma schimburilor din sesiunea anterioară, de 81 milioane de lei, aproape 70% din rulaj provenind din transferurile cu acţiuni.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom, al căror rulaj s-a ridicat la 9,8 milioane de lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în creştere cu 0,83%, la preţul unitar de 1,22 de lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania, care au coborât cu 0,22%, la preţul de 36,22 de lei, în condiţiile unor schimburi de 9,1 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz s-au depreciat cu 2,6%, la preţul de 17,2 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,3 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica, care au stagnat la preţul de 185 de lei, schimburile cu titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică ridicându-se la 3,9 milioane de lei.

În piaţa ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,34%, până la 2.617 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,77%, la 116.757 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a coborât cu 0,12%, până la 1.074 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. ”Electro-Alfa International” (EAI): +5,51%

2. ”Roca Industry” (ROC1): +4,75%

3. ”Electrica” (EL): +2,95%

4. ”MF Capital" (MFC): +2,91%

5. ”MedLife" (M): +2,68%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Green Tech International” (GREEN): -11,94%

2. ”Bermas” (BRM) : -6,36%

3. ”Electroargeş” (ELGS): -6,02%

4. ”Sinteza” (STZ): -5,83%

5. ”Comelf” (CMF): -5,73%

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Observ ca atunci cand suntem corectie este foarte multa liniște pe-aci. Iar cand taurii reapar in piața începe vorbăria (de multe ori degeaba) și profețiile făcute in cafea.

    O fi vreo explicație logică? Este pregătita bursa românească pentru instrumente care sa permită short-area? Pare-se ca nu.

    1. E nepoliticos sa nu dai curs unei invitatii la vorbarie. Hai sa facem conversatie.

      Ce este "bursa romaneasca"? Institutie, platforma, instrument, comunitate? O fi ea exclusiv "romaneasca"? 

      Ai dreptate, se pare ca sentimentul general este cel deja anticipat și anume ca încă nu înțelegem pe deplin ce este „bursa romaneasca”, dar intrebarea ramane: este ea pregatita pentru short selling? Ca daca trebuie sa definim mai intai daca e institutie, platforma, instrument sau comunitate, s-ar putea sa ne prinda urmatoarea corectie tot cu pozitia long.

      Continuam?  

      Ma tem ca noi doi sintem in asentiment.

      O discutie constructiva presupune oarece divergente de opinie. Dar sa incercam. :))) 

      Short sellingul. Bursa romaneasca nu e pregatita. Bursa in sine, ca mecanism, a fost (re)infiintata in 1995 prin decizie politico-administrativa. Adica "de sus in jos".  

      Dupa 30 de ani, rostul ei - a se vedea ideile crete cu "obligati sa se listeze" - inca nu e inteles de marea majoritate a romanilor, persoane fizice si juridice alike.  

      In conditiile in care fundamentele sint inca cvasi-ignorate, e intelept sa venim cu adaosuri mult mai sofisticate? Potentiale arme de distrugere in masa. Nu cream premiza de a dinamita o constructie inca insuficient de puternica? In primul an de short selling multi isi vor pierde banii si putini vor cistiga. Va fi un transfer de avutie de la multi la putini.

      Cum vor reactiona investitorii de retail (cei multi), populatia, politicienii, guvernantii si legislatorii? 

      o sa shortam christian tour pana il ducem la zero

      Good luck!

      Daca esti tot cel de la articolul despre E-Alfa, postarea 1.8, am explicat la 1.5 ca "am intrat la IPO si MAI CUMPAR". Deci n-am vindut acolo ca sa intru unde te doare pe tine. E ca si cum as fi investit in Romania lui Ceausescu. 

      In conditiile in care mono-proprietarul initial inca detine 62% din actiunile care te dor pe tine, poti sa shortezi pina-ti vine acru in cerul gurii. 

      Din listarea cu pricina, sa vedem jumatatea plina a paharului. La urmatoarele okazii e de asteptat ca doritorii de kilipiruri sa fie mai cu arici la buzunar.

      Daca nu, nu (e problema mea)! 

      Consider ca bursa este destul de matura dar cu toate astea nu vin companii, de ce? Ce nu e bine? De ce se tem? De ciolo, bolo, lia, jardel etc.? Sau se tem chiar de umbra lor?

      De ex pe sectorul de servicii în sănătate, doar medlife? (chiar și pe turism cu trip) Atât poate economia României? Asta e tot? 

      Au tot fost programe guvernamentale pentru antreprenori si bla bla, pentru dezvoltarea anumitor ramuri și industrii, unde sunt rezultatele, companiile?

      Și cu toate astea noi vrem sa facem short pe sng, tel etc.... Nu?  

      La urmatoarele ocazii unui broker ca BT ii va fi foarte greu sa isi mai vanda povestea la un IPO

      Short selling e pentru speculatori. Investitorii de portofoliu sint mai putin interesati de subiect.

      De ce sint reticenti antreprenorii sa vina pe bursa? Nu exista un raspuns simplu, adica usor de expus in citeva rinduri.  

      S-ar putea scrie lucrari serioase, academice, pe aceasta tema. Baza acestor lucrari ar trebui sa plece chiar de la opiniile celor vizati, antrepenorii. Bai baieti, acuma pe bune, de ce nu veniti sa ne luati banii (doamne, ce-mi plac glumele mele!)? 

      Indiferent ce amalgam de factori - psihologico-personali, socio-culturali, economici, legislativi si politici - inhiba antreprenorii in a face pasul cel mare, solutia obligarii e cea ma proasta posibil. Si ineficienta. Daca nu au INTERESUL sa-si faca companiile publice, vor gasi metode sa evite asta. 

      Cum bine preciza cineva ieri, e o ipocrizie maxima ca statul sa oblige privatii sa se listeze, in timp ce tine cu dintii de vacile sacre ale economiei de comanda.

      Ma doare la 3 metri in dosul cotului ce-i va fi greu sau usor brokerului, incepind din secunda asta.

      Am inteles ca faci valuri ca sa "educi" brokerii.Vor tremura de spaima ca nu mai intra retailul, Vasile&Maricica, la IPO-urile viitoare. 

      Incearca ceva mai mare, ceva care chiar merita. Educa intreaga piata de capital. Incepe cu ASF.

      Good luck!  

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb