Concursul de Debut Literar UniCredit a desemnat câştigătorii celei de-a treia ediţii

F. A.
Miscellanea / 24 iunie 2010

Cea de-a treia ediţie a Concursului de Debut Literar UniCredit şi-a desemnat câştigătorii pentru fiecare dintre cele trei secţiuni, poezie, proză scurtă şi roman, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Câştigătorii din acest an sunt Laurenţiu Ion din Comuna Bucşani (jud. Dâmboviţa), la secţiunea Poezie cu volumul "Destulă pace pentru un război", Adrian Buzdugan din Brăila, la secţiunea Proză Scurtă cu volumul "Capela excomunicaţilor" şi Cătălin Pavel din Bucureşti, la secţiunea Roman cu volumul "Aproape a şaptea parte din lume".

"Suntem mândri că sprijinim pentru al treilea an consecutiv noi talente care merită o şansă de afirmare", a afirmat Anca Nuţă, Identity & Communication Director UniCredit Ţiriac Bank. "Ne dorim ca proiectul nostru să fie unul de lungă durată şi să descoperim în fiecare an autori debutanţi pe care să-i susţinem şi să-i ajutăm să-şi vadă volumele pe rafturile cât mai multor librării şi biblioteci".

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2661
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4727
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7518
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0911
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.6943

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb