Conservatorii vor să depolitizeze instituţiile statului

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 august 2010

Deputatul conservator Bogdan Ciucă a anunţat, ieri, că lucrează la un proiect de lege pentru depolitizarea instituţiilor statului.

Potrivit Agerpres, Bogdan Ciucă a explicat: "Lucrez şi o să îi invit pe cei de la Institutul de Politici Publice să mă ajute să creez o lege privind depolitizarea instituţiilor statului, o lege care să împartă toate aceste func­ţii care aparţin structurilor statului în două: politice şi cele care trebuie să aibă o încărcătură profesională".

Deputatul consideră că avantajul unei asemenea legi va fi acela că nu vor mai fi schimbaţi cei care au ajuns în anumite funcţii ca urmare a activităţii lor profesionale: "Vrem ca din toate funcţiile care ţin de instituţii ale statului să creăm un fel de nomenclator care să spună: funcţia aceasta este politică şi vii cu puterea pleci cu puterea; funcţiile acestea nu sunt politice, nu poţi să le schimbi decât pe criterii şi le vom stabili ca să nu mai dea şansa de interpretare politică".

Parlamentarul mai justifică demersul său prin faptul că au rămas foarte puţini profesionişti în instituţiile statului, ceea ce a condus la efecte negative în plan economic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb