Constantin Ciosu (FEN): Profesorii au bani de salarii până la sfârşitul anului

F. A.
Macroeconomie / 21 octombrie 2009

Guvernul a alocat în urma unei rectificări de buget sumele necesare pentru plata salariilor personalului din învăţământul preuniversitar până la sfârşitul anului în curs, a declarat Constantin Ciosu, secretar general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).

De asemenea, în urma Comisiei de Dialog Social de săptămâna trecută, FEN a primit asigurări că sumele necesare acordării ajutorului de 100 de euro şi cele pentru achitarea drepturilor băneşti câştigate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii vor fi prinse în bugetul pentru 2010 şi se vor acorda retroactiv pentru anul 2009.

"Este un prim pas pentru a reintra în normalitate. Ca urmare a acestor decizii suntem obligaţi să ne consultăm din nou membrii de sindicat pentru a stabili eventualele acţiuni de protest", a precizat Ciosu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb