Consumatorii din zona euro îşi plătesc tot mai greu întreţinerea şi creditele ipotecare

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 aprilie

Consumatorii din zona euro îşi plătesc tot mai greu întreţinerea şi creditele ipotecare

"Având în vedere efectele prezente şi viitoare atât ale majorării dobânzilor, cât şi ale pierderii puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, capacitatea gospodăriilor de a face faţă costurilor legate de locuinţe şi plăţilor ipotecare reprezintă o sursă de îngrijorare". (Studiu BCE)

Călin Rechea

Plata utilităţilor pentru locuinţe şi rambursarea creditelor ipotecare reprezintă probleme tot mai mari pentru consumatorii din zona euro, conform unui studiu recent al Băncii Centrale Europene preluat de Bloomberg.

Creşterea inflaţiei din ultimii ani şi persistenţa unui nivel ridicat al preţurilor, precum şi majorarea substanţială a dobânzilor a afectat mai ales gospodăriile cu venituri mici.

Pe baza sondajelor realitate la nivelul BCE s-a observat că ponderea gospodăriilor cu venituri mici care se aşteaptă la plata cu întârziere a utilităţilor sau chiriei a crescut la peste 20% în T1 2024, de la circa 15% în 2023.

În ceea ce priveşte ratele pentru creditele ipotecare, ponderea gospodăriilor cu venituri reduse care se aşteaptă la întârzieri ale plăţilor a crescut de aproape două ori, până la circa 30% (vezi graficul).

O creştere semnificativă s-a observat şi pentru gospodăriile cu venituri mari. Astfel, ponderea gospodăriilor care se aşteaptă să înregistreze întârzieri la plata utilităţilor şi chiriei a urcat până la circa 5%.

"Având în vedere efectele prezente şi viitoare atât ale majorării dobânzilor, cât şi ale pierderii puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, capacitatea gospodăriilor de a face faţă costurilor legate de locuinţe şi plăţilor ipotecare reprezintă o sursă de îngrijorare", se arată în studiul de la BCE, "How big is the household housing burden? Evidence from the ECB Consumer Expectations Survey", semnat de Omiros Kouvavas şi Desislava Rusinova.

Conform analizei de la BCE, gospodăriile din zona euro plăteau, în medie, 765 de euro pe lună pentru costurile totale legate de locuinţă, inclusiv utilităţile, întreţinerea locuinţei şi costurile de chirie sau ipotecare, în ianuarie 2024. Costurile medii cu locuinţele raportate în Ancheta privind aşteptările consumatorilor au înregistrat o creştere cumulată de aproximativ 10,2% în perioada iulie 2022 - ianuarie 2024, comparativ cu o creştere cumulată a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) de 5,5%.

Pe fondul unor costuri ale locuinţelor care diferă în funcţie de tipul de proprietate şi de ţară, economiştii de la BCE au observat o creştere mai mare pentru chiriaşi şi debitorii ipotecari în comparaţie cu proprietarii care au locuinţe plătite integral.

"Costurile globale au crescut cu aproximativ 6 % pentru proprietari, dar cu 12 %, respectiv 9 %, pentru debitorii ipotecari şi chiriaşi", se arată în studiul de la BCE, unde se mai subliniază că "o proporţie substanţială a gospodăriilor este afectată excesiv de costurile locuinţei".

Conform definiţiei Eurostat, se consideră că gospodăriile sunt supraîncărcate dacă totalul costurilor legate de locuinţă reprezintă mai mult de 40% din venitul disponibil al gospodăriei.

În categoria cu cele mai mici venituri, peste 60% dintre gospodării sunt supraîncărcate, în special gospodăriile care plătesc chirie.

Chiar şi în categoriile superioare de venit, povara costurilor legate de locuinţe este foarte mare, după cum se mai subliniază în studiul de la BCE. "Acest lucru poate reflecta faptul că, în trecut, în contextul ratelor scăzute ale dobânzilor, aceste gospodării au contractat o datorie ipotecară disproporţionat de mare în raport cu veniturile lor", după cum arată autorii.

Acesta este contextul în care aşteptările se îndreaptă către iniţierea unui nou ciclu de reducere a dobânzilor de către BCE.

Bloomberg scrie că este probabilă o reducere a dobânzilor în iunie 2024, în condiţiile în care mai mulţi membri ai Consiliului Guvernatorilor BCE precum şi numeroşi politicieni sunt îngrijoraţi că politica monetară restrictivă are efecte negative asupra zonei euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Calculele sunt un pic altfel - cam 70% din venitul saracilor sunt cheltuieli cu casa si cam 50% la clasa medie..

    Ideea este ca aceasta clasa medie inainteaza accelerat spre clasa de jos, adica spre pauperizare.  

    Sistem de succes.Slava

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb